De ce și-au pierdut cetățenii încrederea în Poliția Română: Ce trebuie să se schimbe în această instituție
În ultimii ani, Poliția Română a fost implicată în zeci de scandaluri, care au dus automat și la scăderea încrederii cetățenilor în această instituție. Sindicaliștii sunt de părere că principala cauză care a dus la acest lucru este intervenția politicului, precizând că inspectorii generali ar trebui să fie numiți în funcții prin votul polițiștilor, nu prin decizii politice, fiindcă „majoritatea parlamentarilor sunt infractori”.
Cel mai recent scandal în care a fost implicată Poliția Română și a dus la demisia inspectorului general a fost cel legat de înmormântarea liderului clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian. Acesta a fost înjunghiat mortal într-un conflict izbucnit în timpul unei partide de barbut. Trupul neînsuflețit al lui Pian a stat o săptămână în casa familiei, timp în care nu s-au respectat măsurile de protecție sanitară impuse de autorități. Poliția a supravegheat din stradă tot timpul, fără a interveni.
Ulterior, unul dintre liderii clanului Duduianu a declarat că ar fi avut o întâlnire noaptea, într-o biserică din Capitală, cu Liviu Vasilescu și șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, în care i s-a cerut să grăbească înmormântarea, fiindcă pune poliția într-o situație dificilă.
În urma acestei declarații a izbucnit un scandal uriaș, în care Liviu Vasilescu a fost criticat dur fiindcă s-a întâlnit noaptea cu interlopii. Dacă inițial acesta susținea că nu își va da demisia sub nicio formă, într-un final, a anunțat că a decis să renunțe la această funcție de conducere.
Cum s-a ajuns aici?
Liderul Sindicatului Polițiștilor, Dumitru Coarnă, susține că în dimineața zilei de 1 septembrie s-a întâlnit cu Liviu Vasilescu, iar acesta spunea că nu își va da demisia, fiindcă dacă o va face, se va interpreta că Poliția a greșit. Ulterior, a avut loc o întâlnire la Palatul Cotroceni, care a schimbat radical situația.
„Problema demisiei este foarte simplă, este vorba despre o cheie electorală, Eu în dimineața zilei de 1 septembrie am vorbit cu Vasilescu, chiar am analizat profund subiectul demisiei și l-am rugat să nu demisioneze, fiindcă în contextul mediatic creat, s-ar fi înțeles că Poliția ar fi greșit. El mi-a garantat că nu demisionează fiindcă are de îndeplinit obiective. După-amiază s-a întâmplat ceva, o discuție pe la Cotroceni, un calcul meschin, politic, unde i s-a sugerat să demisioneze.
Ați văzut că nu a declarat că demisionează, ci că „renunță la funcție”, a declarat Dumitru Coarnă pentru Puterea.ro.
Sindicalistul este de părere că Liviu Vasilescu nu trebuia să își dea demisia, fiindcă spre deosebire de alții, este un profesionist și era indicat pentru funcția de inspector general.
„Vasilescu a făcut foarte multe lucruri și din punct de vedere logistic, avem niște dotări foarte bine venite. Chiar a făcut niște lucruri și atunci sigur că în contextul ăsta nu trebuia să demisioneze”, a mai spus Coarnă.
De ce nu mai au încredere cetățenii în Poliția Română
Dumitru Coarnă este de părere că încrederea oamenilor în această instituție a scăzut din cauza intervenției politicului, prin oameni nepotrivitiți, puși în locuri nepotrivite, iar cei care sunt „cât de cât” profesioniști sunt îndepărați din sistem.
Ultimii cinci șefi ai Poliției Române nu au rezistat în fruntea IGPR mai mult de un an de zile. Întrebat de ce nu rezistă inspectorii general mai mult în funcțiile publice, Dumitru Coarnă a dat vina pe politicieni.
„Nu au rezistat fiindcă e vorba de intervenția politicului. Haideți să facem ca în Spania, să alegem șeful Poliției prin vot cu mandat de cinci ani și terminăm aceste discuții politice, pentru că cea mai mare problemă a României este că politica penală este făcută de infractorii penali din Parlamentul României”, a spus acesta.
Sindicalistul acuză că politicienii pun polițiști neexperimentați în funcții cheie pentru a le stopa dosarele penale, să blocheze cercetările, nu să le aprofundeze și să se facă curățenie.
„Parlamentarii care au probleme cu legea au probleme și cu polițiștii. Polițistul de bună credință aplică legea și atunci sigur că parlamentarul, sau știu eu, o persoană cu o anumită funcție din zona asta publică, care nu are capacitatea și nu are reprezentarea pentru acea funcție, în loc să acționeze corespunzător, să zică, domnule am greșit, încearcă să își impună punctul de vedere cu forța”, a mai spus Coarnă.
Ce ar trebui să se schimbe în Poliția Română pentru ca cetățenii să își recapete încrederea
Până în anul 2020, șeful Poliției Române era numit de premier, după consultarea cu Corpul Național al Polițiștilor. Din luna mai a acestui an, decizia de a numi inspectorul general îi revine doar ministrului Afacerilor Interne.
Pentru ca cetățenii să își recapete încrederea în această instituție, ar trebui ca inspectorul general să nu mai fie numit politic. Dumitru Coarnă a dat exemplul Spaniei, unde șeful Poliției din această țară este ales de către polițiști pe un mandat de patru ani, prin vot.
„ Haideți să aplicăm și noi votul și la revedere, nu stăm să numească prim-ministrul, să numească Marcel Vela. Păi Marcel Vela, să mă ierte Dumnezeu, e cu ochii pe ei și cu buzunarele pline. Mama lui are câteva sute de mii de euro prun conturi, de unde o avea, dumnezeu știe, nimeni nu întreabă, că și DNA-ul e legat la ochi. O mare parte din procurorii DNA sunt complici cu ei și îi favorizează”, mai acuză Coarnă.
Scandalurile care au marcat Poliția Română în ultimul an
Tragedia de la Caracal
Unul dintre cele mai tragice scandaluri în care Poliția Română a fost văzută ca având „rol negativ” este cazul Caracal.
În luna august 2019, Alexandra Măceșanu a fost ucisă de Gheorghe Dincă. Polițiștii au intervenit la locuința bărbatului la 19 ore de la apelurile la 112 ale fetei. În urma scandalului provocat din cauza intervenției polițiștilor, mai mulți polițiști cu funcții de conducere din cadrul IPJ Olt au fost înlăturați, iar șeful Poliției Române de la acea vreme, Ioan Buda, a fost dat afară din funcție.
Polițistul violent din Capitală
Pe opt aprilie, în timpul stării de urgență, un polițist din București a fost filmat în timp ce bătea un bărbat, ulterior imaginile devenind virale pe rețelele de socializare. Poliția Capitalei susținea că a fost o acțiune de sancționare a doi bărbați care nu s-au lăsat legitimați, conform ordonanțelor militare, iar polițistul violent este cercetat de structurile de control intern.
Tot în timpul stării de urgență, în aprilie, polițiștii au intervenit la o petrecere care avea loc în fața unei curți în Bolintin Vale, județul Giurgiu. Într-o filmare apărută pe internet se vede cum șeful Poliției din Bolintin Vale, îl lovește violent și repetat pe unul dintre bărbații culcați la pâmânt. Ulterior, comisarul Șerban Costel Marian a fost demis din funcția de conducere și s-a ales cu dosar penal pentru purtare abuzivă.
Lege încălcată chiar de cei care trebuie să o aplice
Șeful Poliției Miercurea Ciuc, Nicolae Florin Ghenci, a fost demis din funcție pentru că a participat la o petrecere în timpul stării de urgență. Alţi doi poliţişti au fost sancţionaţi. S-a întâmplat la începutul lunii mai. IPJ Harghita a fost sesizat de o persoană din Miercurea Ciuc despre faptul că în seara zilei de 2 mai, mai multe persoane, printre care și șeful Poliției Miercurea Ciuc și alți doi polițiști, ar fi participat la o petrecere organizată într-un cort amplasat în apropierea imobilului în care aceştia locuiesc. Drept urmare, şefului Poliţiei Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de „trecere într-o funcţie inferioară”, iar faţă de ceilalţi doi poliţişti a fost dispusă măsura sancţionării disciplinare cu „diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni” respectiv „mustrare scrisă”.
Un șef din Poliție ar fi fost prezent la un concert susținut de Vali Vijelie. Omul nu ar fi respectat măsurile de protecție
Cântărețul Vali Vijelie a fost amendat după ce a susținut un concert la un local din Năvodari. Turiştii s-au îngrămădit să asculte momentul artistic, fără să ţină seama de distanţare.
Îndată și-au făcut apariția mai multe echipaje de poliție, care au încercat să acopere muzica de petrecere cu sunetul de la sirene. Într-un final, petrecerea s-a spart, şi atât cântăreţul, cât şi administratorul localului, au fost amendaţi. Invitat la o emisiune TV, Vijelie a povestit că în acea seară, alături de el, se afla și „șeful poliției”, fără să precizeze despre ce fel de șef este vorba.
Amuzat, cântărețul a spus că – în acea seară – el și ”șeful poliției” au băut ”un șpriț”.
”Toată lumea a venit, nu mai erau locuri. Oamenii .. să stăm în picioare. Înăuntru erau, nu mai știu, 3-400. La cealaltă terasă am ocupat locurile și la cealaltă. Și pe stradă s-a strâns fără număr. Unde-i vina mea? Și știi care-i frumusețea? N-o spun, pentru că … Da o spun până la urmă, că a trecut. Șeful poliției era cu mine la masă, beam un șpriț”, a spus cântărețul la Pro TV.
Ulterior, IPJ Constanța a anunțat ”au fost demarate verificări cu privire la acest eveniment.”
Sindicalist: Marcel Vela este varianta masculină a lui Carmen Dan
Ca să nu se mai întâmple astfel de evenimente iar polițiștii să fie responsabili, Dumitru Coarnă este de părere că este vorba despre o politică de management precară. În opinia lui, ultimii trei, patru miniștri de Interne, nu au avut pregătirea necesară pentru a ocupa această funcție. Conform sindicalistului, oficialii s-au lăsat „dominați de interese meschine”.
„ Un ministru de interne profesionist care știe sistemul, stăpânește sistemul știe să dispună acele măsuri clare ca să nu se ajungă într-o situație precară cu un deficit de personal de 20.000 de oameni. Marcel Vela este varianta masculină a lui Carmen Dan, diferența dintre ei este doar de sex.