De ce sunt atât de deprimante știrile românești? 10 porunci pentru cei care nu vor să înnebunească din cauza realității

E suficient să deschizi televizorul, un site de știri sau să arunci o privire pe Facebook și ești deja înfundat până la glezne în nămolul toxic al actualității românești. Furturi, arestări, accidente, crime, corupție, gafe monstruoase ale politicienilor, impostură, nesimțire instituționalizată, bădărănie cu epoleți, dispreț față de bunul-simț și de oameni – toate sunt livrate în buclă, zi de zi, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună. De ce?

1. România nu are o presă, ci un sistem de alertă: „s-a mai întâmplat o nenorocire!”

Presa românească funcționează mai degrabă ca un sistem rudimentar de avertizare. Ca o alarmă spartă care urlă continuu: „Atenție! Se fură! Se moare! Se distruge!”. Nu e vorba de vreo manipulare diabolică sau plan coordonat de depresurizare socială. E mai simplu și mai trist: jurnaliștii au devenit simpli cronicari ai dezastrului, fiindcă nu mai există altceva în fața ochilor lor.

Statul e bolnav, instituțiile sunt părăsite de profesioniști și populate cu pile, iar corupția e singura valoare coerentă. Așa că n-ai cum să scrii despre „bine”, când el lipsește din peisaj. Se scrie despre ce există: hoții, proștii și incendiile de la etajul șapte fără scări de evacuare.

2. Marfa de vândut e șocul, nu înțelegerea

Orice redacție din România funcționează, în fapt, ca un centru de procesare a impactului emoțional. Titlurile nu sunt menite să informeze, ci să te lovească în plex. „O mamă și-a aruncat copilul!” e preferabil lui „Lipsa serviciilor sociale duce la tragedii”. De ce? Pentru că primul titlu aduce clickuri. Al doilea, poate doar compasiune. Dar compasiunea nu plătește facturi.

Când toată presa a fost obligată să devină online-first, apoi social-first, iar acum algoritm-first, criteriul dominant a devenit violența emoțională a informației. Nu cât adevăr conține o știre contează, ci cât de tare te face să exclami: „Băi, nu se poate!”. Așa că ni se servește constant un carusel grotesc de orori, înfrângeri, absurd și degradare.

3. Cultura știrii negative: un popor crescut cu „numai rău să nu fie”

Românul are o atracție istorică pentru nenorociri. Să ne amintim proverbul popular: „Râde ciob de oală spartă”. Sau pasiunea pentru bocit colectiv, pentru sinistre și pentru glume despre moarte și boală. Suntem un popor care se uită la tragedii ca la teatru – ne revoltam, ne indignăm, dar nu părăsim sala. E o formă de catharsis pervers.

Această tendință culturală a fost preluată și amplificată de media. Știrile negative „se pupă” perfect cu resemnarea cronică și cu sentimentul de neputință generalizată. Dacă tot nu putem schimba nimic, măcar să aflăm cât de rău e, ca să avem ce povesti la masă.

4. Jurnalismul de investigație e o insulă, nu un continent

Un alt motiv pentru care știrile sunt deprimante e că prea puțini jurnaliști fac muncă de profunzime. Se preferă reproducerea comunicatelor de la poliție sau parchet, în loc de contextualizare. Când vine vorba de un accident, citim doar: „șoferul era beat” – nu și de ce e atât de ușor să conduci beat în România. La o crimă: „era cunoscut cu probleme psihice” – fără să ni se spună că psihiatria românească e o epavă.

Adevărul e că presa serioasă e rareori susținută financiar, iar jurnalismul de profunzime costă timp, bani și o sănătate mentală pe care puțini o mai au. Așa că rezultatul e inevitabil: un torent de superficialitate întunecată, fără explicații, fără concluzii, fără speranță.

5. Politicienii oferă materie primă pentru absurd

Nici nu trebuie să inventezi nimic: declarațiile liderilor politici, gafele birocratice, promovările halucinante în funcții publice – toate sunt sinapse ale unei schizofrenii instituționalizate. Când o țară este condusă de mediocri agresivi, hoți galonați și ignoranți cu diplomă, cum vrei să arate știrile?

Politicul furnizează în fiecare zi spectacol grotesc și devine principalul generator de depresie publică. Nimeni nu mai așteaptă nimic bun de la nimeni. Speranța e văzută ca naivitate, iar indignarea ca sport de masă fără rezultate. Singurul reflex rămas e râsul nervos sau apatia.

6. Lipsa alternativelor: nimeni nu mai spune povești despre oameni normali

Un ultim cui în sicriul presei românești e dispariția poveștilor luminoase. Oameni care își fac treaba bine, comunități care funcționează, proiecte care schimbă vieți – toate astea sunt marginale, „neinteresante”, „nu fac trafic”.

Dar aici nu e doar vina redacțiilor, ci a publicului. De câte ori ai dat click pe un reportaj despre un profesor excepțional? Și de câte ori pe „Trei bețivi au violat o infirmieră”? Exact. Presa urmează gustul publicului, iar gustul e stricat, ca un frigider defect în care s-au păstrat doar resturi de scandal.

Și atunci, ce-i de făcut?

Nu, nu e nevoie să ne prefacem că România e o grădină cu flori. Dar poate ar trebui să începem să selectăm și să cultivăm ceea ce încă mai poate înflori. Jurnaliștii trebuie să recupereze curajul de a construi, nu doar de a denunța. Iar publicul trebuie să înceteze să se hrănească exclusiv cu toxicitate, ca un dependent care cere doza zilnică de groază.

Până atunci, vom rămâne captivi într-un jeg informațional care reflectă, de fapt, jegul sistemic în care trăim. Iar presa nu va fi oglinda realității, ci o oglindă spartă, care deformează și multiplică fiecare fragment de haos.

Manifestul supraviețuirii psihice în era știrilor românești

10 porunci pentru cei care nu vor să înnebunească din cauza realității

1. Nu-ți mai începe ziua cu știrile.
Dacă primul lucru pe care îl faci dimineața este să citești titluri despre crime, sinucideri, accidente și arestări, atunci nu te mai întreba de ce ți-e scârbă de tot și de toți. Lasă telefonul jos. Bea o cafea. Uită-te la un copac. Caută un motiv să zâmbești înainte să-ți bagi capul în fosa septică informațională.

2. Fă diferența între informare și intoxicație.
A te informa înseamnă să știi CE și DE CE se întâmplă ceva. A te intoxica înseamnă să citești 17 știri despre același accident și 43 de reacții isterice despre ce ar fi putut să se întâmple. Caută esența, nu ecoul.

3. Nu confunda realitatea cu breaking news-ul.
Știrile românești îți oferă o versiune concentrată și distorsionată a lumii, în care nimic bun nu se întâmplă și toți sunt fie infractori, fie proști. Adevărul e că România e și țara în care cineva repară un acoperiș, cineva salvează un animal, cineva își educă copilul cu bun-simț. Asta nu se dă la TV, dar există.

4. Alege-ți conștient sursele.
Nu toate redacțiile sunt toxice. Caută platforme care investighează, nu doar urlă. Care explică, nu doar șochează. Care pun întrebări incomode, nu doar dau copy-paste la comunicate. E mai greu, dar sănătatea ta mintală merită un bookmark bine ales.

5. Nu consuma mai mult decât poți digera.
Nu ești obligat să știi TOT ce se întâmplă. Nu te simți vinovat dacă nu știi cine a mai furat azi sau ce-a mai zis un idiot cu funcție. Selectează. Protejează-ți atenția. E singurul lux real pe care îl ai în epoca bombardamentului informațional.

6. Dezactivează notificările de „breaking news”.
Sunt droguri pentru anxietate. Te fac să tresari, să te îngrijorezi, să devii dependent de dramă. Niciun om normal nu poate trăi bine când telefonul îi spune, din oră în oră, că totul e mai rău decât ieri.

7. Nu da share la mizerie.
Dacă distribui știri abrutizante, ai devenit parte din sistem. E ca și cum ai pescui pești morți și i-ai arunca în curțile altora, strigând: „Uite ce pute lumea!”. Dacă nu ești sigur că informația e valoroasă, mai bine taci. Tăcerea e forma supremă de igienă digitală.

8. Caută știrile bune. Cu intenție.
Da, există. Sunt ascunse. Nu fac trafic. Dar sunt acolo: povești despre educație reușită, justiție corectă, solidaritate umană, inovație, cultură vie. Le găsești greu, dar sunt balsam pentru creier. Fă-ți un obicei să le cauți. O dată pe zi, ca pe o rugăciune inversă.

9. Critică realitatea, dar nu te transforma în ea.
Când tot ce vezi e urât, începi să te comporți ca urâțenia. Devii cinic, resemnat, agresiv. Te bucuri când o vedetă cade în groapă. Râzi când un politician face infarct. Înjuri tot ce respiră. Și devii exact ce urăști. Ai grijă: depresia colectivă e contagioasă.

10. Fii parte din altă narațiune.
Dacă nu-ți place povestea care se spune, spune tu alta. Scrie. Vorbește. Filtrează. Fii jurnalist de micro-realitate. Nu e nevoie să salvezi țara – dar dacă în jurul tău începi să creezi echilibru, sens, decență, ai spart vraja. Ai ieșit din Matrix. Bravo.

Epilog (fără viori triste):

Nu putem schimba dintr-un foc structura dezastrului în care trăim. Dar putem refuza să-i devenim complici. În fiecare alegere mică de consum informațional e o formă de rezistență. Nu e mult. Dar e tot ce avem.