De Crăciun la Castelul Windsor: Bărbatul înarmat care a pătruns în castel intenționa să o asasineze pe Regina Elisabeta
Un videoclipul, care pare să arate o siluetă mascată care ține o arbaletă, spunând că ”va încerca să o asasineze pe regina Elizabeth”, într-o misiune de ”răzbunare”, a fost dat publicității luni de postul Sky news.
Poliția Mitropolitană care investighează înregistrarea video spune că este vorba de un adolescent care fost arestat. Incidentul a avut loc în ziua de Crăciun, la Castelul Windsor, preciezează Sky news.
Potrivit aceleiași surse, clipul, obținut de ziarul The Sun, pare să arate o siluetă mascată care ține o arbaletă și spune că ”vor încerca să o asasineze pe Eizabeth,” regina familiei regale, în scop de ”răzbunare”.
Poliția a confirmat că ”evaluează” conținutul videoclipului în urma arestării bărbatului. Dar nu a comentat cine este bărbatul și nici dacă a fost identificat. Se pare că este vorba și de o breșă în securitatea la Castelul Windsor.
Palatul Buckingham a refuzat să comenteze acest incident, dar ulterior au apărut informații mai detaliate.
Bărbatul în vârstă de 19 ani, care locuieşte în Southampton (sudul Angliei), a fost arestat sâmbătă, în jurul orei 08:30 (locală şi GMT), la câteva momente după ce a intrat în incinta castelului unde suverana, în vârstă de 95 de ani, îşi petrecea Crăciunul.
Duminică, poliţia a informat că l-a internat pentru îngrijire psihiatrică.
The Sun publică imagini cu o înregistrare video prezentată ca fiind postată pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte ca acesta să încerce să intre prin efracţie în castel.
Îmbrăcat cu un hanorac negru şi o mască albă, el mânuieşte arbaleta şi spune: „Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi pentru ceea ce am de gând să fac. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta”.
Cu referiri aparente la saga Războiul Stelelor, el se prezintă ca indian de religie sikh şi spune că vrea să se „răzbune” pentru un masacru comis în 1919 de trupele britanice împotriva protestatarilor din India.
Fără a confirma în mod concret autenticitatea acestor imagini, poliţia londoneză a precizat că ”anchetatorii evaluează conţinutul unei înregistrări video”.
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, îşi petrece sărbătorile la Windsor, acum reşedinţa sa principală, după ce a renunţat la deplasarea sa obişnuită la Sandringham, în estul Angliei, din cauza reapariţiei COVID-19 în Marea Britanie din cauza variantei Omicron.
Suverana, care sărbătoreşte primul Crăciun fără soţul ei Philip, care a murit în aprilie la 99 de ani, a fost înconjurată sâmbătă de mai mulţi membri ai familiei, printre care fiii ei Charles şi Edward şi soţiile lor.
Încercările de a intra prin efracţie în Windsor şi în Palatul Buckingham, reşedinţa reginei din inima Londrei, nu sunt neobişnuite.
Cea mai spectaculoasă a avut loc în 1982, când un bărbat de 30 de ani, Michael Fagan, a reuşit să intre în dormitorul reginei care se afla în pat, aminteşte AFP.