De la efectele nedorite ale medicamentelor la internarea în spital
În zece ani, numărul spitalizărilor legate de efectele nedorite ale unui medicament este mai mult decât dublu. Este concluzia unui studiu realizat de un centru regional de farmacologie din Limoges. Mai surprinzător este însă faptul că autorii studiului nu au reușit să stabilească și cauzele precise ale acestui fenomen.
În 2007, 144.000 de persoane au fost spitalizate din cauza unui ”accident” provocat de medicamente, față de 212.000 în 2018. Adică o creștere de 136%. Sunt date furnizate de cercetătorii francezi care recunosc că nu au reușit să ajungă la cauzele certe ale acestei creșteri, dar au stabilit cu precizie că 34.000 dintre aceste spitalizări ar fi putut fi evitate, transmite Europe 1.
În primul rând, cercetătorii au subliniat că mărirea consumului de medicamente ar putea fi una din explicațiile acestui fenomen. Totuși, datele indică faptul că francezii au redus folosirea medicamentelor. De asemenea, cercetătorii au luat în calcul noile medicamente sosite pe piață. Or, noua generație de medicamente nu provoacă mai mult efecte nedorite. În schimb, ceea ce a demonstrat studiul este că 212.000 spitalizări sunt direct legate de folosirea unui medicament și că 34.000 de internări în spital puteau fi evitate.
”Toată lumea este responsabilă”, subliniază Marie-Laure Laroche, responsabila studiului realizat la Centrul de farmacologie din Limoges.
Toți sunt responsabili: cel care prescrie rețeta, farmacistul și de asemenea, bolnavul care poate, de exemplu, să ia mai multe anti hipertensive. Riscul este ca tensiunea să scadă foarte mult. Dacă asta se întâmplă în cazul unui vârstnic, este posibil ca el să cadă. Și chiar să aibă nevoie de spitalizare pentru că a căzut și s-a ales cu o fractură. Potrivit dr. Laroche, dacă sunt respectate instrucțiunile de administrare a medicamentului, putem evita un efect nedorit al acestuia.
Potrivit cercetătorilor, spitalizările legate de efectele nedorite ale medicamentelor ar putea fi reduse și mai mult dacă informațiile care însoțesc medicamentul, de cele mai multe ori prea tehnice și prea lungi, ar fi formulate pe înțelesul tuturor pacienților.