De la oi, la eoliene. Gigi Becali vrea să investească în producția de energie verde în Dobrogea
Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, nu renunță la planul mai vechi de a investi în producția de energie verde, intenția sa fiind de a construi un parc eolian în Dobrogea.
Becali nu este la prima încercare de acest fel, pentru că în trecut a mai vrut să intre pe piața energiei eoliene, printr-o asociere cu investitori spanioli, împreună cu care avea de gând să acceseze fonduri europene pentru realizarea construcției. Proiectul nu a fost finalizat, însă.
De data aceasta, miliardarul speră să aibă mai mult succes. Parcul eolian ar urma să fie dezvoltat în localitatea Băneasa, din județul Constanța. Avizul tehnic pentru racordare a fost obținut de către firma Unitedpower Eolian S.R.L, care a demarat procesul de construcție, potrivit Economica.net. Racordarea la rețea ar urma să se facă la Deleni, cu o stație nouă de 400 kV.
Avizul tehnic de racordare are ca termen anul 2027, el poate să fie, însă, prelungit la cererea investitorilor.
Firma Unitedpower Eolian S.R.L. este deținută de membrii familiei Becali. Nepoata latifundiarului, Andreea Becali, deține 25% din acțiunile societății, în timp ce soția lui Victor Becali, Manuela Raluca, are un pachet de 19% din acțiuni, Ioan Natură deține 8%, iar Alina Natură Becali – 6,38%.
Finanțatorul FCB s-a lăudat în trecut că deține 10 mii de hectare în Dobrogea, pe care voia să le folosească într-un parc eolian similar celui pe care are în plan să-l lanseze acum.