De mâine, fără scrumbie de Dunăre! Începe prohibiția.
Duminică începe sezonul de prohibiție a pescuitului scrumbiei din Dunăre. Pescuitul în scop comercial, familial şi recreativ al acestei specii este interzis, începând de mâine, în Delta Dunării.
Ce este mai deosebit pentru această specie este că interdicția de pescuit se aplică în perioade stricte, pe sectoare delimitate precis. Astfel, pescuitul scrumbiei, indiferent în ce context, va fi interzis în perioada 31 martie – 9 aprilie, pe Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia. În perioada 5-19 aprilie, interdicția se aplică pe porțiunea dintre Ceatal Chilia şi Vadul Oii. Între15 aprilie și 29 aprilie inclusiv (15 zile) interdicția se mută de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu km 374,5. În sfârșit, din 25 aprilie și până la 9 mai inclusiv (18 zile) nu se poate pescui scrumbie de la Chiciu km 374,5 până la Barajul Portile de Fier II, inclusiv bratul Gogosu km 874,8.
De altfel, din data de 9 aprilie, începe prohibiţia generală a pescuitului în România, conform Ordinului nr. 561/2023/11/2024 aprobat de Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului. Pescuitul,comercial şi recreativ urmează să fie reluat în bazinele naturale pe data de 8 iunie, cu anumite excepţii, amintite în actul normativ menţionat.
Perioada de prohibiţie a pescuitului se stabileşte în funcţie de perioada de reproducere a resursei acvatice, aşa încât aceasta să fie protejată, în vederea unei exploatări durabile.
Scrumbia este una dintre cele mai importante specii pentru pescuitul industrial în arealul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi una din puţinele specii migratoare din Dunăre. Ea se capturează în cantităţi mici în Marea Neagră, ponderea deţinând-o pescuitul în Dunăre care se desfăşoară în timpul migraţiei, cu stabilirea unor intervale de prohibiţie.
Specia este protejată şi se află pe Lista roşie a Rezervaţiei. De-a lungul timpului, capturile din această specie înregistrate în Deltă au scăzut de la 2.507 tone, maximum raportat oficial în anul 1975, la 23 de tone, în anul 1999, nivelul minim raportat în perioada 1960-2004.