De unde provin numele celor mai populare insule din Grecia?

Publicat: 29 iun. 2024, 22:06, de Mariana Olteanu, în Turism , ? cititori
De unde provin numele celor mai populare insule din Grecia?
Sursă foto: Envato

Când vine vorba de vacanțe, foarte mulți români optează pentru Grecia. Insulele, mâncarea și peisajele reușesc să-i convingă pe turiști să revină în fiecare an. Însă, foarte puțini știu povestea acestor insule.  Multe insule grecești își derivă numele de la eroi mitici, zei și regi antici sau din caracteristicile geologice ale zonelor respective.

Povestea celor mai cunoscute insule din Grecia

Grecia este compusă din nici mai mult și nici mai puțin de 6.000 de insule și insulițe, răsfirate în Marea Egee și Marea Ionică. Acestă dispunere imensă a insulelor, de-a lungul a două mări este un fenomen cu adevărat unic pe continentul european. Fiecare insulă grecească este diferită, fiecare cu propriile sale atuu-uri și peisaje aparte, notează Greek Reporter.

Santorini (Thira)

Numele Santorini provine de la spartanul antic Thiran, care a fost primul colonizator al insulei. Crucenții care treceau prin zonă și se opreau pentru a se realimenta lângă Biserica Sfânta Irene de pe insulă au fost cei care au folosit acest nume.

Corfu (Kerkyra sau Korkyra)

Corfu este una dintre cele mai cunsocute insule. La rândul ei și aceasta are o poveste interesantă care este legată de două simboluri puternice ale apei: Poseidon, zeul mării, și Asopos, un râu important din Grecia continentală. Potrivit mitului, Poseidon s-a îndrăgostit de frumoasa nimfă Korkyra (fiica lui Asopus și a nimfei râului Metope) pe care a răpit-o. Poseidon a adus-o pe Korkyra pe insula fără nume, unde i-a oferit numele locului – Korkyra, un nume care a evoluat treptat în Kerkyra. Împreună, au avut un copil pe care l-au numit Phaiax, după care locuitorii insulei au primit numele Phaiakes.

De unde provin numele celor mai populare insule din Grecia?

De unde provin numele celor mai populare insule din Grecia?

Creta (Kriti)

O altă destinație adorată de români este și Creta. În total, insula se întinde pe o suprafață de 8.336 kilometri pătrați, aceasta fiind cea mai mare insulă grecească și a cincea ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia, Sardinia, Corsica și Cipru. Creta este și cea mai populată insulă grecească, cu circa 670.000 de locuitori, precum și una dintre cele mai vizitate destinații ale Greciei. În ceea ce privește numele acestei insule, există mai multe teorii.

  • Creta era numele uneia dintre nimfele care păzeau merele de aur din grădina Hesperidelor, grădina zeilor. Conform mitologiei, această nimfă a dat numele insulei.
  • O altă teorie sugerează că numele provine din cuvântul grecesc antic „κραταιή” (krataie̅), care înseamnă „puternic”. Se consideră că insula Creta a fost cea mai puternică talassocrație (putere întemeiată pe supremație maritimă) din timpurile străvechi.

Citește și: Adevărata poveste a stațiunilor cu nume de planete: Cum a influențat Ceaușescu litoralul românesc

Anafi

Conform mitologiei grecești, în timpul călătoriei de întoarcere din Colchis, argonauții (eroii antici greci care au călătorit pe corabia Argo pentru a aduce Lâna de Aur) au fost prinși de o furtună și l-au implorat pe vechiul zeu Apollo să-i salveze. Apollo le-a răspuns la apeluri și a făcut să apară o insulă în fața lor, care a devenit refugiul lor. Localnicii susțin că insula este numită astfel pentru că nu are șerpi.

De unde provin numele celor mai populare insule din Grecia?