De unde vin banii pe care se bazează optimismul ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, în 2023

Publicat: 04 mart. 2023, 14:30, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
De unde vin banii pe care se bazează optimismul ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, în 2023

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, susține că „România are mult mai mulţi bani decât se crede”, cu referire directă la banii din PNRR, în primul rând, însă aceasta nu înseamnă că putem face ce vrem cu ei. În orice caz, stăm mult mai bine, decât anul trecut și se poate vorbi inclusiv de stabilitate financiară.

Ministrul aduce drept argument în acest sens rezultatele din 2022.

„Finanțele publice stau mai bine decât stăteau în februarie sau martie anul trecut, pentru că între timp am realizat stabilitatea financiară. Veneam după doi ani de pandemie, după o perioadă în care nu s-a acționat foarte bine în zona deficitelor.

În acest moment suntem mult mai stabili, acest lucru se vede și în rezultatele din 2022 în care nu numai partea de finanțare a fost una care a fost suficientă, dar și partea de investiții”, a declarat Câciu la Antena3.

Ministrul mai spune că economia a funcționat bine în 2022, cu referire directă la reducerea deficitului. Anul acesta, reducerea de deficit ar urma să aibă loc pe seama absorbției de fonduri europene, în primul rând.

„România are mult mai mulți bani decât se crede, dar a nu se înțelege că este un sac fără fund și putem face ce vrem cu ei. Avem banii europeni care sunt la dispoziție, sunt banii din PNRR, mai sunt banii pe care îi avem de cheltuit, aproape 10 miliarde de euro, care sunt din exercițiul 2014-2022.

Avem stabilitate financiară, avem bani, dar lucrurile acestea, de exemplu, anul trecut, reducerea de deficit s-a putut face pe seama economiei și pe faptul că economia a funcționat foarte bine, ieșind din restricții a avut un puseu puternic de revenire, dar anul acesta deficitul va fi salvat de absorbția de Fonduri Europene. Reducerea de deficit se va face pe seama absorbției”, a precizat Câciu.