Previziunea unui medic: De Ziua Unirii vom atinge protecția imunitară de grup
Psihiatrul Gabriel Diaconu, care participă în acest weekend la maratonul vaccinării din Capitală, susține că, dacă am avea aproximativ 150 de mii de imunizări pe zi, de ziua Unirii vom atinge protecţie imunitară de grup.
Aritmetică: la o progresie de aproximativ 150 de mii de imunizări pe zi, de ziua Unirii vom fi atins protecţie imunitară de grup. Dar cum, 150 de mii? Că astăzi, spre exemplu, doar 90.000 s-au vaccinat anti-COVID. Da, la care adăugăm pe cei nou infectaţi, şi procentul probabil infectaţi dar ne-detectaţi. Dacă nu se mai vaccinează nimeni, spre exemplu, la 6.9 milioane de infectări, cu o rată de fatalitate medie 2.5 %, sunt 172.500 decese până de 1 Decembrie.
„Dacă se vaccinează 150.000/zi, lăsând orice alt calcul la o parte, mortalitatea este, potrivit studiului recent CNCAV pe primele peste 5 milioane de vaccinaţi, de 20 de ori mai mică: 8625 decese. La rata actuală de vaccinări (91.000/zi), până la 1 Decembrie vor fi 4.186.000 nou vaccinaţi.
Restul până 6.9 milioane, adică 2,714 milioane de oameni, vor fi expuşi unei fatalităţii de 2.5%. Adică 67.850 decese de COVID. Drept urmare, intervalul de referinţă al deceselor variază între 8500 (rotunjit) şi 170.000 (rotunjit), cu o estimare realistă de 67.850. Adică 1400 decese pe zi.
Dintre acestea, 400 – în medie – sunt oficial legate de persoane ajunse în terapie intensivă. Altfel spus, umbra vizibilă a lunii noastre negre este de 18400 decese până la Ziua Unirii. Partea întunecată e de trei ori mai mare. Dar, Dacă ajungem să vaccinăm 150.000 de români pe zi, vom fi salvat oriunde între 10000, şi aproape de 100 de mii, de vieţi”, a afirmat acesta.