Decizia României de a instala reactoare nucleare modulare, sub lupa Emerging Europe
Emerging Europe analizează decizia României de a instala reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, cu tehnologie americană. Cu mult mai ieftine decât reactoarele nucleare convenționale, reactoarele modulare par a oferi soluția perfectă pentru economiile în curs de dezvoltare.
Economii care fac tranziția de la combustibilii fosili, după cum comentează publicaţia britanică, atrăgând atenţia că tehnologia nu a fost încă aprobată de Uniunea Europeană. În timp ce activiştii de mediu, precum Alin Tănase de la Greenpeace România, se tem că „România ar deveni un cobai pentru tehnologii nucleare testate insuficient”, susţinătorii reactoarelor modulare spun că ele au șanse mult mai mici de a se supraîncălzi, iar designul inovator al noii tehnologii poate reduce și alte riscuri tehnice, cum ar fi defectarea pompelor de răcire.
Pledoarie în favoaea energiei nucleare
În plus, compania producătoare, NuScale, afirmă că reactoarele sale au mult mai puține părți în mișcare decât cele tradiționale, reducându-se astfel probabilitatea unor defecțiuni care să ducă la accidente, mai notează Emerging Europe.
O pledoarie în favoarea energiei nucleare a fost lansată şi de mai multe sindicate din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Cehia, Ungaria, Slovacia și România, care, potrivit Financial Times, au transmis joi o scrisoare pentru a face presiuni asupra liderilor politici să includă energia nucleară în pachetul energiei curate. Alternativa, argumentează sindicatele, ar fi creșterea importurilor de gaze din țări precum Rusia, mai notează Financial Times.