Decizie excepţională, justificată de gravitatea excepţională a anunţurilor făcute de Australia şi Statele Unite
Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a anunţat că ambasadorii acreditaţi în Statele Unite şi Australia au fost rechemaţi pentru consultări ca urmare a „gravităţii excepţionale” a anunţului încheierii unui parteneriat strategic între Washington, Londra şi Canberra, care a condus la anularea de către Australia a unui contract de achiziţii de submarine din Franţa, potrivit AFP.
„La solicitarea preşedintelui Republicii, am decis rechemarea imediată la Paris pentru consultări a celor doi ambasadori ai noştri în Statele Unite şi Australia. Această decizie excepţională este justificată de gravitatea excepţională a anunţurilor făcute pe 15 septembrie de Australia şi Statele Unite”, se arată într-un comunicat al şefului diplomaţiei franceze. Vineri, şefa diplomaţiei australiene, Marise Payne, a declarat, la Washington, că Australia înţelege dezamăgirea Franţei după decizia sa de a nu respecta angajamentul de a cumpăra submarine franţuzeşti, dar doreşte să colaboreze în continuare cu Parisul.
„Înţeleg pe deplin dezamăgirea. Evident, acestea sunt chestiuni foarte dificile de gestionat”, a spus Marise Payne.”Vom continua însă să cooperăm constructiv şi în strânsă colaborare cu colegii noştri francezi„, a promis şefa diplomaţiei australiene.