Decizie finală referitoare la fuziunea USR – PLUS. Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv
Magistrații Curții de apel București au aprobat vineri fuziunea dintre USR și PLUS. Membrii celor două grupări s-au pronunțat prin vot asupra subiectului încă din august, anul trecut.
Pe 15 august, 85% dintre membrii ambelor partide se pronunțau în favoarea fuziunii, noul partid (USR – PLUS) urmând atunci să fie și înregistrat la Tribunal.
„Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid. Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani”, au transmis vineri reprezentanții USR – PLUS, printre-un comunicat de presă.
„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească“, a declarat vineri Dan Barna, copreședinte USR – PLUS.
Acesta le-a mulțumit colegilor din USR și PLUS care au avut „tăria și înțelepciunea” de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi „o alternativă cu adevărat credibilă”. I-a mai mulțumit și lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă
„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural. Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorință de reformare a țării, un partid cu aleși locali, naționali, europeni și cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulțumesc lui Dan Barna pentru că am reușit să aducem proiectul politic în acest punct“, a declarat și Dacian Cioloș, copreședinte USR – PLUS.