Decizie ÎCCJ: Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft

Publicat: 21 nov. 2024, 22:16, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Decizie ÎCCJ: Carrefour, Auchan și Cora au umflat artificial prețurile la raft
Foto: ptlegalconsult.co.th

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora, Carrefour şi patru dintre furnizorii acestora, amendaţi de Consiliul Concurenţei pentru fixarea preţurilor de raft, au încălcat regulile de concurenţă, a anunţat joi, autoritatea de concurenţă.

Consiliul Concurenţei a sancţionat, în anul 2019, retailerii Auchan, Carrefour, Cora Romania (Hypermarche S.A.), precum și patru furnizori – Quadrant-Amroq Beverages, Star Foods EM, Strauss România şi Nelson Prod – cu amenzi în valoare totală de circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri.

„Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailerul stabileau un preţ fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorii finali, generând preţuri mai mari pentru aceştia”, se arată în constatările Consiliului Concurenței.

Cora şi Auchan au contestat decizia de sancţionare, dar atât prima instanţă, Curtea de Apel, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins acţiunile companiilor ca fiind neîntemeiate, respectiv nefondate. În acelaşi timp, Cora a solicitat şi suspendarea plăţii amenzii până la finalizarea procesului pe fond, dar instanţa a respins cererea companiei.

Carrefour România, care a preluat Cora în 2023, a recunoscut fapta şi, ca urmare, nu a contestat decizia autorităţii de concurenţă.

În cazul furnizorilor Star Foods EM şi Strauss România, ICCJ a menţinut deciziile de sancţionare, iar în cazul Quadrant Amroq Beverages SRL, a confirmat încălcarea legii concurenţei, dar a redus amenda la 4,2 milioane lei, de la 5,9 milioane lei.

Referitor la Nelson Prod, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia autorităţii de concurenţă, iar compania nu a făcut recurs.

Astfel, amenzile stabilite prin sentința definitivă sunt: pentru Auchan România suma de 36,5 milioane de lei, pentru Carrefour România – 26,9 milioane de lei, pentru Romania Hypermarche (Cora) SA – 12,4 milioane de lei, pentru Quadrant-Amroq Beverages SRL 4,2 milioane de lei. Pentru Star Foods EM SRL sancţiunea a rămas la 3,9 milioane de lei, pentru Strauss România SRL la 1,7 milioane de lei, iar pentru Nelson Prod SRL la 43.113 lei.