Decizie radicală în județul Ilfov: Restricții prelungite cu două săptămâni

Publicat: 06 dec. 2020, 20:23, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Decizie radicală în județul Ilfov: Restricții prelungite cu două săptămâni

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a anunțat că se prelungesc restricțiile pentru patru localități din județ cu două săptămâni, până pe 20 decembrie.

Astfel, barurile, restaurantele, sălile de cinema și jocurile de noroc rămân închise.

Măsura a fost luată fiindcă rata de infectare cumulată a cazurilor de coronavirus în ultimele două săptămâni a rămas foarte ridicată: 7,26 la mia de locuitori.

„Având în vedere că în judeţul Ilfov rata de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, respectiv 7,26/1.000 locuitori, pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 6.12.2020 ora 20,00 şi până în data de 20.12.2020 ora 20,00, la nivelul judeţului Ilfov, pentru localităţile în care nu este instituită carantina zonală, se dispune: interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor”, prevede hotărârea CJSU Ilfov de duminică, citată de Agerpres.

De asemenea, CJSU Ilfov a decis că activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.

CJSU a mai dispus interzicerea activităţii sălilor de jocuri de noroc, dar și a cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

„Pentru localităţile din judeţul Ilfov care în acest moment se află sub măsura de carantinare zonală instituită prin ordin al şefului DSU, la încetarea aplicabilităţii măsurii se pun în aplicare prevederile prezentei hotărâri”, a mai hotărât CJSU Ilfov în şedinţa de duminică.

Carantina a fost prelungită cu şapte zile în mai multe localităţi din Ilfov: pentru Berceni şi Clinceni ordinele şefului DSU, Raed Arafat, au fost emise joi; pentru Bragadiru şi Chiajna vineri, iar pentru Corbeanca, Dobroeşti, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni şi Popeşti Leordeni sâmbătă.