Decizii importante pentru Armata Română, astăzi. Ce se discută în Parlament
Decizii importante pentru Armata Română, astăzi: Aprobarea participării Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), începând cu anul 2024, şi la operaţiile Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, se va afla, luni, pe agenda ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
De asemenea vor mai fi analizate şi informările din partea preşedintelui cu privire la aprobarea tranzitării teritoriului naţional de echipamente şi bunuri materiale donate de Estonia către Ucraina, dar și informarea cu privire la aprobarea participării pentru Armata Română la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNAVFOR ASPIDES, destinată restabilirii şi protejării libertăţii de navigaţie în Marea Roşie şi în Golf.începând cu anul 2024.
Ordinea de zi a şedinţei va mai include și alte puncte, cum ar fi proiectul de Hotărâre privind instituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi şi numirea unor membri ai Plenului Consiliului Concurenţei, cu nominalizarea funcţiilor.
Așa cum se știe, preşedintele Klaus Iohannis a adresat parlamentului trei scrisorit:
- În prima scrisoare, şeful statului informează Parlamentul că a aprobat participarea Armatei României la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNAVFOR ASPIDES şi solicită aprobarea celor două Camere pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), având ca obiectiv protejarea securităţii pe principalele rute de navigaţie din Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Piersic.
- În cea de-a doua scrisoare, Iohannis cere Parlamentului să aprobe participarea Armatei României la operaţiile desfăşurate sub egida Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM BLACK SEA, începând cu anul 2024, cu personal de stat major şi o navă militară.
- Mai există și o a treia scrisoare, în care Iohannis transmite că a aprobat tranzitarea teritoriului naţional a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de Estonia către Ucraina şi instruirea militarilor ucraineni pentru utilizarea şi întreţinerea materialelor donate.
Din cauza deteriorării situaţiei de securitate din zona coastelor yemenite şi a Strâmtorii Bab-al-Mandeb, cu repercusiuni negative la nivelul economiei europene şi mondiale, la data de 18 decembrie 2023, Statele Unite ale Americii şi-au asumat intervenţia împotriva rebelilor Al-Houthi prin lansarea Operaţiei maritime de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG) şi au adresat comunităţii internaţionale un apel pentru implicare în rezolvarea situaţiei de securitate din Marea Roşie prin participarea cu personal de stat major şi capabilităţi navale, precum şi prin intensificarea schimbului de informaţii.
Pe 29 ianuarie, Uniunea Europeană a iniţiat demersuri pentru lansarea unei operaţii pentru asigurarea libertăţii de navigaţie în contextul acestei crize, în strânsă cooperare cu Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN.
A fost aprobat Conceptul de Gestionare a Crizei pentru o nouă Operaţie maritimă, EUNAVFOR ASPIDES, având ca obiectiv protejarea securităţii maritime pe principalele rute de navigaţie din Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Piersic.
În data de 19 februarie, s-a lansat operaţa EUNAVFOR ASPIDES cu ocazia reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene.
”Am aprobat participarea Armatei României la Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene EUNAVFOR ASPIDES, în vederea asigurării libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic, începând din anul 2024, cu până la 5 militari. De asemenea, în baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, solicit aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la 3 militari”, se arată în scrisoarea președintelui Iohannis.
Participarea personalului la această operaţie, în cadrul comandamentului dislocat pe teritoriul statului Bahrain, se va face ulterior reglementării statutului juridic al militarilor români pe teritoriul acestui stat.
Fondurile financiare necesare participării la misiuni sunt asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale în anul 2024.