20:44 • ACTUALITATE
Declarația internațională pentru un internet liber și sigur. De cine și unde a fost lansată
Uniunea Europeană, Statele Unite și mai mulți parteneri internaționali au propus o Declarație privind viitorul internetului, care stabilește viziunea și principiile pentru un internet de încredere.
Semnatarii se declară în favoarea unui internet deschis, liber, mondial, interoperabil, fiabil și sigur și își afirmă angajamentul de a proteja și a respecta drepturile omului în mediul online și în lumea digitală. Până în prezent, declarația a fost susținută de 60 de parteneri, inclusiv de toate statele membre ale UE, iar alte țări le vor urma exemplul în săptămânile care urmează.
Declarația privind viitorul internetului este conformă cu drepturile și principiile care sunt ancorate puternic în UE și se bazează pe Declarația privind drepturile și principiile digitale pe care Comisia a propus să o semneze împreună cu Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.
Un loc sigur și un spațiu de încredere
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a declarat: „Internetul reunește oamenii într-un mod fără precedent. Astăzi, pentru prima dată, țări din întreaga lume care împărtășesc aceeași viziune stabilesc o viziune comună asupra viitorului internetului, pentru ca valorile pe care le protejăm offline să fie protejate și online, pentru a face din internet un loc sigur și un spațiu de încredere pentru toți și pentru a se asigura că internetul funcționează în serviciul libertății noastre individuale. Pentru că viitorul internetului este și viitorul democrației, viitorul umanității”.
Declarația privind viitorul internetului a fost lansată în cadrul unui eveniment hibrid organizat la Washington, D.C. de Consiliul Național de Securitate al Casei Albe. Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, și Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, au participat la eveniment prin videoconferință.
Partenerii semnatari ai declarației afirmă că internetul trebuie să consolideze principiile democratice de bază, libertățile fundamentale și drepturile omului, astfel cum sunt reflectate în Declarația universală a drepturilor omului. Partenerii împărtășesc convingerea că internetul ar trebui să funcționeze ca o rețea unică și descentralizată de rețele, în care tehnologiile digitale să fie utilizate într-un mod fiabil, evitându-se discriminarea neloială între persoane și asigurându-se contestabilitatea platformelor online și o concurență loială între întreprinderi.
Evoluții și riscuri
Prin lansarea acestei declarații, partenerii își exprimă, de asemenea, îngrijorarea profundă cu privire la reprimarea libertăților pe internet de către unele guverne autoritare, la utilizarea instrumentelor digitale pentru a încălca drepturile omului, la impactul tot mai mare al atacurilor cibernetice, la răspândirea conținutului ilegal și a dezinformării și la concentrarea excesivă a puterii economice. Partenerii se angajează să coopereze pentru a aborda aceste evoluții și riscuri. Aceștia împărtășesc, de asemenea, viziunea potrivit căreia tehnologiile digitale au potențialul de a promova conectivitatea, democrația, pacea, statul de drept și dezvoltarea durabilă.
Declarația este o inițiativă favorabilă incluziunii, iar partenerii vor continua să facă apel la alte guverne ca să o susțină, potrivit Euractiv.
În vara acestui an va fi organizat un eveniment în cadrul căruia partenerii vor discuta cu comunitatea părților interesate modul în care declarația și principiile sale pot impulsiona și sprijini viitorul internetului la nivel mondial.