Declarația pe proprie răspundere poate fi completată și online. Care este condiția
Începând de luni românii vor trebui să prezinte celebra declarație de răspundere atunci când vor ieși din casă între orele 23:00 și 05:00. Acest document poate fi completat și în format electronic, online, anunță Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Cetățenii pot completa online declarațiile pe proprie răspundere și adeverințele de la angajator care atestă motivele deplasării în afara locuinței în intervalul orar 23:00-05:00 pe platforma electronică: https://formular.sts.ro.
Platforma, operaționalizată pe site-ul STS, permite completarea, de pe telefon sau calculator, a câmpurilor predefinite specifice declarației pe propria răspundere, respectiv adeverinței de la angajator.
După completare, formularele pot fi stocate pe dispozitive electronice și prezentate pentru control autorităților abilitate, cu condiția ca pe acestea să existe semnătura olografă a persoanei care folosește declarația, respectiv a reprezentantului legal al angajatorului și data la care a fost redactat documentul.
„Precizăm că datele personale completate de cetățeni pe platforma electronică https://formular.sts.ro nu sunt prelucrate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, acestea fiind stocate numai pe dispozitivele electronice ale utilizatorilor”, anunță STS.
Formularele pentru declarația pe propria răspundere și adeverința de la angajator pot fi completate și descărcate și de pe site-ul stirioficiale.ro.