Declaraţiile lui Joe Biden cu privire la Vladimir Putin stârnesc furie la Kremlin
Declaraţiile preşedintelui american Joe Biden conform cărora „criminalul de război” Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere” în Rusia au continuat duminică să genereze reacţii furioase la Moscova, informează dpa.
Senatorul rus Konstantin Kosaciov, preşedintele Comitetului pentru afaceri externe din camera superioară a Parlamentului Rusiei, a declarat că Biden a făcut cu o „regularitate înspăimântătoare” afirmaţii care sunt mare grave decât crimele. Au existat timpuri când cuvântul unui preşedinte al SUA avea greutate, însă acele timpuri au trecut, a adăugat Kosaciov.
În timpul discursului său înflăcărat susţinut sâmbătă seara în faţa unei mulţimi de oameni la Varşovia, Biden a spus: ”Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”.
Această declaraţie a fost interpretată ca o schimbare majoră în politica externă a SUA, prin care Biden pare să fi sugerat că o schimbare de regim ar fi necesară în Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ripostat rapid, afirmând că „nu este treabă lui Biden să decidă aceasta”. „Preşedintele Rusiei este ales de ruşi”, a spus Peskov.
În condiţiile în care afirmaţia lui Biden a făcut înconjurul lumii, Casa Albă a ţinut să precizeze că preşedintele SUA „nu a cerut o ‘schimbare de regim” în Rusia. ”Ceea ce a vrut să spună preşedintele este că Putin nu poate fi autorizat să exercite o putere asupra vecinilor săi sau asupra regiunii. Nu vorbea despre puterea lui Putin în Rusia, nici despre o schimbare de regim”, a spus un oficial al Casei Albe.
Acest lucru a fost reiterat duminică de şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, care a spus în timpul vizitei sale de lucru în Israel că SUA „nu au o strategie de schimbare a regimului în Rusia sau în orice altă parte”.
În acelaşi discurs, Biden l-a calificat pe Putin drept „călău”, „criminal de război” şi „dictator sângeros”.
Preşedintele camerei inferioare a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin, l-a acuzat pe preşedintele american de „declaraţii nediplomatice” şi de „isterie”.
„Biden este slab, bolnav şi nefericit”, a comentat Volodin pe Telegram. „Cetăţenilor americani ar trebui să le fie ruşine cu preşedintele lor. Este posibil ca el să fie bolnav. Ar fi bine dacă Biden şi-ar face un control medical”, a adăugat el.
Pe de altă parte, potrivit lui Volodin, Vladimir Putin merită respect pentru atitudinea sa „reţinută”.
Moscova a atenţionat recent că relaţiile diplomatice cu SUA sunt pe punctul de a fi complet compromise din cauza escaladării tensiunilor asupra invaziei ruse în Ucraina.