Decredibilizarea permanentă a instituțiilor românești: dovezi, motive și consecințe

În ultimele decenii, instituțiile românești au fost supuse unei decredibilizări persistente și adânci, reflectând un fenomen complex și multifactorial cu repercusiuni semnificative asupra societății și a vieții politice și sociale din România. Această dezintegrare a încrederii în instituții este susținută de o serie de dovezi empirice și observații, care ilustrează motivele și consecințele acestui proces.

Dovezi ale deteriorării masive a încrederii în instituții

Scăderea încrederii Publice:

Studii de opinie și sondaje arată o scădere semnificativă a încrederii publice în instituțiile cheie ale statului român, cum ar fi parlamentul, guvernul, sistemul judiciar și forțele de ordine. Acest lucru este evident în sondajele periodice care indică un nivel scăzut de încredere în capacitatea acestor instituții de a gestiona eficient problemele naționale.

Scandaluri de corupție:

Existența și dezvăluirea repetată a scandalurilor de corupție la nivelul instituțiilor guvernamentale, inclusiv în rândul politicienilor, funcționarilor publici și magistraților, a subminat grav încrederea publică în integritatea și imparțialitatea acestor instituții.

Ineficiența administrativă:

Percepția generală a ineficienței și birocrației excesive din cadrul instituțiilor guvernamentale și administrative, care se manifestă prin întârzieri în procesele de luare a deciziilor, implementarea ineficientă a politicilor publice și lipsa de răspuns la nevoile și preocupările cetățenilor.

Politizarea instituțiilor:

Politizarea excesivă a instituțiilor statului, inclusiv a sistemului judiciar, al serviciilor de informații și al altor structuri administrative, care afectează independența și imparțialitatea acestor instituții și subminează încrederea publică în capacitatea lor de a acționa în interesul comun.

Motive ale neîncrederii în instituții

Corupția și nepotismul:

Prevalența corupției și a nepotismului în cadrul instituțiilor românești, care subminează principiile de meritocrație și egalitate de șanse și alimentează percepția că succesul și accesul la resursele și oportunitățile publice sunt determinate de conexiuni politice și relații personale, nu de competență și calificare.

Deficitul de transparență și responsabilitate:

Lipsa transparenței și a responsabilității în funcționarea instituțiilor guvernamentale, care limitează accesul cetățenilor la informații și procesele decizionale și creează un mediu propice pentru abuzuri și practici nepotrivite.

Instabilitatea politică:

Instabilitatea politică cronică și polarizarea excesivă a scenei politice românești, care creează un climat de incertitudine și tensiune și îngreunează capacitatea instituțiilor de a acționa în mod eficient și în interesul comun.

Slaba performanță economică și socială:

Performanța economică și socială slabă a țării, care este atribuită în mare parte incapacității instituțiilor de a promova dezvoltarea durabilă și echitabilă și de a oferi servicii publice de calitate cetățenilor.

Consecințe ale neîncrederii în instituții

Slăbirea statului de drept:

Subminarea statului de drept și a independenței sistemului judiciar, care afectează grav protecția drepturilor și libertăților individuale și subminează fundamentul democrației și al bunei guvernări.

Creșterea numărului cetățenilor neîncrezători:

Creșterea scepticismului și neîncrederii cetățenilor față de procesul democratic și instituțiile statului, care pot conduce la o scădere a participării civice și politice și la o slăbire a legitimității guvernului și a autorităților publice.

Impactul asupra dezvoltării economice:

Impactul negativ asupra dezvoltării economice și a investițiilor străine, deoarece lipsa de încredere în stabilitatea instituțională și predictibilitatea politicilor decizionale poate descuraja investițiile și inovarea și poate crea incertitudini pentru agenții economici.

Riscul de instabilitate socială:

Riscul de instabilitate socială și politică mai mare, în special în contextul creșterii nemulțumirii publice și a polarizării sociale și politice, ceea ce poate duce la tensiuni și conflicte interne și la scăderea coeziunii sociale.

Inevitabil, câteva concluzii și morala:

Decredibilizarea permanentă a instituțiilor românești reprezintă o problemă complexă și urgentă care necesită abordări cuprinzătoare și soluții durabile pentru a restaura încrederea publică și a consolida fundamentul democrației și a guvernării eficiente în România. Și, o mai spunem o dată, este esențial ca autoritățile și societatea civilă să colaboreze în mod activ pentru a promova transparența, responsabilitatea și integritatea în cadrul instituțiilor și pentru a restabili încrederea cetățenilor în capacitatea lor de a servi, în mod eficient și echitabil, interesele publice.

Mai putem avea încredere în instituția democratică a votului? În condițiile în care, așa cum se dovedește, este atât de dirijată?

Întrebarea privind încrederea în instituția democratică a votului este, probabil, ceea ce ne frământă pe toți acum. Este o chestiune care ne provoacă maximal frisonul analitic, fiindcă alegerile sunt foarte aproape. Știm, probabil, cam ce anume vom vota. Știm, probabil, că va fi un vot pe niște opțiuni debile. Știm sigur că, orice vom vota, România noastră nu va ieși prea curând din marasmul provocat de foarte slaba calificare a celor care doresc să ne reprezinte.

Întrebarea este una complexă și necesită o privire atentă a contextului specific și a practicilor electorale. În general, sistemul electoral democratic are la bază principii precum universalitatea votului, secretul votului, egalitatea votului și libertatea de alegere, care sunt fundamentale pentru funcționarea unui regim democratic.

Cu toate acestea, există situații în care procesul electoral poate fi influențat sau dirijat, ceea ce poate submina încrederea în integritatea și corectitudinea alegerilor. Le cunoaștem, le-am mai trăit. Aceste situații pot include:

Manipularea electorală:

Utilizarea practicilor frauduloase sau manipulatoare pentru a influența rezultatele alegerilor, cum ar fi votul multiplu, cumpărarea de voturi, intimidarea alegătorilor sau falsificarea rezultatelor.

Limitarea accesului la vot:

Adoptarea de măsuri care restricționează accesul la vot pentru anumite grupuri de cetățeni, cum ar fi suprimarea dreptului de vot al minorităților sau introducerea unor cerințe excesive pentru înregistrarea la vot.

Manipularea informației:

Utilizarea mass-mediei sau a rețelelor sociale pentru a răspândi informații false sau manipulatoare despre candidați sau despre procesul electoral în sine, cu scopul de a influența opinia publică și de a orienta rezultatele alegerilor.

Finanțarea necorespunzătoare a campaniilor electorale:

Dependenta de surse opace de finanțare a campaniilor electorale poate duce la influențarea deciziilor politice și la distorsionarea procesului democratic în favoarea unor interese particulare.

Aceste probleme pot fi întâlnite în diferite grade în diferite țări și sisteme electorale și pot afecta încrederea cetățenilor în procesul electoral. Manualul bunelor practici electorale sugerează că există și măsuri și mecanisme care pot fi adoptate pentru a contracara aceste amenințări și pentru a consolida integritatea și corectitudinea alegerilor. Acestea includ:

Supravegherea electorală independentă:

Monitorizarea independentă a procesului electoral de către organizații neguvernamentale, observatori internaționali și alte entități, pentru a detecta și a raporta orice abuzuri sau nereguli.

Reformele legislației electorale:

Adoptarea și implementarea unor legi și regulamente electorale transparente și echitabile, care să asigure egalitatea și corectitudinea procesului electoral și să protejeze drepturile alegătorilor.

Educația electorală:

Creșterea gradului de conștientizare și educație a cetățenilor cu privire la importanța votului și la modalitățile corecte de participare la procesul electoral, pentru a încuraja participarea activă și responsabilă la vot.

Promovarea transparenței și responsabilității:

Creșterea transparenței în finanțarea campaniilor electorale și în procesul de luare a deciziilor politice, pentru a reduce influența intereselor particulare și pentru a asigura o competiție politică echitabilă.

Din nefericire, foarte puțin din cele menționate mai-sus mai poate schimba situația în care ne aflăm acum. Fiindcă ne aflăm exact acolo unde trebuie să constatăm că preocupările celor care își doresc Puterea sunt foarte departe de aceste obiective.

Nu suntem singurii care tragem, cu disperare, acest semnal de alarmă. România are nevoie de o cu totul altă clasă politică. Iar aceasta nu se naște peste noapte. Sistemul, așa cum este el configurat, este extrem de rezilient la ideea de schimbare. Se promovează pe sine ca forță indestructibilă, se protejează cu o legislație atent construită pe direcția apărării intereselor de grup. Sistemul face tot ce-i stă în putință pentru a nu se lăsa dizlocat. Recrutează permanent, fidelizează efectivele, își perfecționează aptitudinile de combat politic, oligarhizează domeniile economice de maxim profit. Se apără feroce și vocal.

De cine?

Cum spuneam.

De noi, fraierii.