Defilarea de 1 Decembrie se mută în noiembrie?
Parada de 1 Decembrie ar putea fi mutată în 30 noiembrie. Majoritatea oficialităților care ar trebui să fie prezente la defilare sunt și candidați la alegerile parlamentare care au loc în aceeași zi.
Administrația Prezidențială susține că în acest moment, data e neschimbată, 1 decembrie. Pe de altă parte, există discuții între M.Ap.N și Președinție referitoare la mutarea paradei militare în ziua de 30 noiembrie. Motivele invocate sunt mai multe. Între ele, cel mai puternic este acela că sărbătorirea Zilei Naționale ar putea avea un efect negativ asupra prezenței la vot.
Între membrii coaliției PSD – PNL părerile sunt împărțite.
Întrebarea esențială: „Cine dă fasolea cu ciolan?”
Florian Bodog, senator PSD: „Nu știu să se modifice data. Nu am nici o informație cu privire la o posibilă modificare a manifestărilor.
Chestiunile legate de fasolea cu ciolan cu siguranță nu vor exista, pentru că nimeni nu dorește să fie interpretări din partea oricui cu privire la o posibilă încercare de mituire, să zic așa, a alegătorilor.
Deci aceste lucruri nu se vor întâmpla de 1 decembrie, însă probabil că vor exista discuții cu privire la amploarea manifestărilor.
Acum, ziua de 1 Decembrie este Ziua Națională, trebuie marcată ca zi națională. Noi putem să cinstim Ziua Națională, chiar dacă este ziua de alegeri. Iar pe de altă parte, faptul că mergi la vot este un un drept și o obligație în același timp. Poți cinsti Ziua Națională și prin faptul că mergi să îți votezi viitorul, practic”.
Virgil Guran, senator PNL: „Nu cred că ar trebui mutată parada, pentru că 1 Decembrie e 1 Decembrie. Atât de mult ne place să jucăm noi teatru, că dacă este și parada influențează alegerile sau lucruri de genul acesta. Asta este una.
A doua, dacă nu ești candidat, cei care nu candidează pot să mănânce fasolea. Și cel care candidează poate să mănânce fasolea, dar nu trebuie să o dea el, să organizeze el așa ceva. Ne place să ne complicăm în tot felul de lucruri.
Eu zic că ne place să ne complicăm în sensul că ne facem atâtea probleme din lucruri simple și, din păcate, lucrurile foarte importante nu reprezintă o problemă pentru noi, pentru români. Dar asta, dacă mănâncă cineva fasole de 1 Decembrie și dacă mănâncă, să-i dea Dumnezeu sănătate, să fie în regulă.
Eu vă spun ceva. Uite, de exemplu, la sediul de campanie vom mânca fasole cu ciolan. Un primar care nu candidează poate să dea fasole cu ciolan.”