Delegaţia României la Eurovision 2023 condusă de un fost arestat pentru mită și ultraj

Publicat: 04 mai 2023, 09:30, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Delegaţia României la Eurovision 2023 condusă de un fost arestat pentru mită și ultraj

Delegaţia României la Eurovision 2023 care a plecat sâmbătă spre Liverpool pentru a susține o primă repetiție este condusă de un personaj controverat din TVR care a petrecut mult timp în beciurile poliției.

Ieri, în arestul poliției, azi șef la Eurovision

Controversatul președinte-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv), Dan-Cristian Turturică, finul eternului șef al SPP, Lucian Pahonțu, deși acesta acum s-a cam lepădat de el, a decis ca un personaj cu un trecut infracțional să fie pus manager pentru două dintre cele mai importante și de tradiție programe ale TVR: Eurovision și Revelion.

Este vorba despre Mihai (Mișu) Predescu. Acesta are un trecut penal, adică a adus marii prejudicii financiare televiziunii publice, fiind arestat o bună perioadă de timp. În 1994, Mișu Predescu împreună cu Vasile Tolscvai, ambii atunci redactori la TVR, au fost arestați pentru luare de mită și ultraj. Practic cei doi au fost arestați pentru o mită în valută cerută pentru niște contracte de publicitate. 

Evenimentul Zilei scria la acea vreme că ”cei doi se află în stare de arest preventiv, fiind prelungit de instanță de două ori, Mihai Predescu se află în arestul poliției, iar Vasile Tolscvai este deținut la Penitenciarul Jilava. Avocatul lui Mihai Predescu a fost Paula Iacob, iar ”la proces a asistat și Tudor Barbu, redactor la Televiziune și bun prieten cu Mihai Predescu” (vezi documentul în facsimil).

Acum prin impunerea lui Turturică la șefia SRTv, Mihai Predescu și Tudor Barbu a revenit la TVR.

Iulian Bulai: ”La dezbaterea raportului de activitatea SRTv pe anul 2022 vom ridica și problema lui Mihai Predescu”

Practic, după ce a ratat Revelionul cu un program care a dus în cap audiența postului public, și așa în cădere liberă, Dan Turturică l-a cocoțat pe Mișu Predescu și în fruntea delegației României la Eurovision 2023. Între timp, raportul de activitate pentru anul 2022 al SRTv a fost depus la cele două comisii de cultură din Parlament, dar nu se știe încă când va fi discutat, adică va fi adoptat sau respins.

În schimb, președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, Iulian Bulai, a precizat pentru PUTEREA că ”În cadrul audierilor cu privire la dezbaterea raportului de activitatea SRTv pe anul 2022, vom ridica și această problemă” (nr. a lui Mihai –Mișu Predescu).

Dar râmâne de văzut când se va dezbate raportul de activitate al SRTv și dacă va fi adoptat sau respins. Dar după dezastrul managerial al lui Turturică va fi cam greu de adoptat acest raport, numai dacă nu-și bagă coada nașul pentru binele finului!