Delirul dacopatiei oficiale: Mihail Neamțu și tezaurul pierdut în discursuri goale

De la înălțimea funcției de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Mihail Neamțu de la AUR a lansat un nou tir de acuzații naționaliste și teorii lipsite de temei, într-un moment în care tragedia jafului de la Muzeul Drents din Olanda cere mai degrabă răbdare și măsuri clare decât exaltare.

Solicitările acestuia către premier, Ministerul Culturii, Ministerul Public și Ministerul Afacerilor Interne pentru o „investigație amplă” par să ignore complet contextul cultural, istoric și procedural legat de expunerea tezaurului dacic.

Un coif scitic devenit stindard dacic

În fruntea pledoariei lui Mihail Neamțu stă celebrul Coif de Aur de la Coțofenești, pe care politicianul îl descrie drept un simbol al „identității naționale geto-dacice”. În realitate, acest artefact, datând din secolul al IV-lea î.Hr., este mai degrabă scitic decât dacic. Atribuirea sa exclusivă „neamului nostru” ignoră faptul că spațiul carpatic era un amestec cultural și etnic complex în acea perioadă. Mai mult, coiful nu era o piesă utilizată în luptă – fiind realizat din aur, un metal moale, acesta era cel mai probabil un obiect ceremonial sau funerar.

Astfel, în loc să demonstreze „măiestria militară” a geto-dacilor, cum pare să sugereze Neamțu, coiful reflectă rafinamentul artistic și influențele culturale ale unui areal vast, fără legătura strictă cu naționalismul pe care politicianul îl vântură cu atâta patos.

Expozițiile internaționale – normale și benefice, nu „trădări de neam”

Un alt punct controversat din discursul lui Mihail Neamțu este acuzația că organizarea expoziției de la Assen ar fi un act de „neglijență” și chiar „trădare de neam”. Din contră, participarea tezaurului românesc la expoziții internaționale este o practică frecventă și lăudabilă, care aduce vizibilitate și recunoaștere patrimoniului nostru cultural. Expoziția „Aurul Dacilor” a fost găzduită anterior și la Roma, la prestigiosul Muzeu Național Roman, unde a stârnit admirația vizitatorilor italieni, conform lui Adrian Papahagi.

Ideea că artefactele noastre ar trebui să fie „ascunse” în muzee locale timp de cinci ani, așa cum propune Neamțu, ignoră complet beneficiile aduse de promovarea lor internațională. Această izolare culturală ar priva publicul străin de ocazia de a cunoaște bogăția istorică a României, precum și muzeele românești de noi parteneriate și resurse pentru dezvoltare.

„Trădători de neam” sau profesioniști ai culturii?

Retorica lui Neamțu se îndreaptă cu înverșunare împotriva muzeografilor și organizatorilor, pe care îi califică drept „trădători”. Acest discurs nu doar că este insultător, dar reprezintă o ofensă directă adusă unei comunități de profesioniști care, prin eforturi susținute, contribuie la punerea în valoare a patrimoniului nostru.

Este adevărat că furtul pieselor din Olanda este o tragedie care necesită o anchetă serioasă, dar asta nu justifică demonizarea generală a celor implicați în organizarea expoziției. Chiar și cele mai mari muzee ale lumii, precum Luvru sau British Museum, au fost ținta unor astfel de incidente, iar soluția nu a fost niciodată să renunțe la organizarea de expoziții internaționale.

„Aurul Dacilor” nu e pierdut – nici speranța

Dincolo de exagerările lui Mihail Neamțu, este important să subliniem că piesele furate au valoare culturală, nu doar materială. Hoții care ar încerca să topească aceste artefacte ar obține doar aurul brut, a cărui valoare ar fi infimă comparativ cu cea istorică. Piesele sunt unice, iar polițiile europene sunt deja în alertă, existând șanse mari ca acestea să fie recuperate.

Dincolo de ancheta în desfășurare, incidentul poate fi folosit ca un semnal de alarmă pentru îmbunătățirea măsurilor de securitate în muzeele din România. Este necesar ca această nenorocire să ducă la investiții și modernizări, nu la discursuri pline de ură și dezinformare.