DELTA SĂLBATICĂ/ Pelicanul – simbol al Deltei Dunării

Pelicanul comun, oaspete de vară al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) şi un simbol al zonei, este una dintre cele mai atractive specii pentru turiştii care ajung în Deltă, aceştia admirând de la distanţă numeroasele insule albe formate de păsări, dar şi modul lor special de hrănire, scrie Agerpres.

Sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august este perioada în care Delta numără cele mai multe păsări, spune reprezentantul unei agenţii de turism, Daniel Petrescu.

„Este perioada cu cele mai multe păsări ca număr, nu ca specii, în Delta Dunării. În principiu, acum, toate păsările care au cuibărit au pui care zboară din cuib şi există zone cu aglomerări de pelicani şi cormorani. Acum, pelicanii au ajuns în punctul în care trebuie să-şi hrănească puii foarte frecvent. Este perioada cea mai spectaculoasă pentru cei care nu sunt iniţiaţi în ornitologie. Este un spectacol pe care-l poate aprecia oricine, chiar dacă nu e specialist”, a declarat Petrescu.

Pelicanul este o specie simbol pentru Deltă, Administraţia RBDD, instituţia din subordinea Ministerului Mediului care impune regulile de exploatare a zonei, având în siglă această pasăre.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), pelicanul, o specie de talie impresionantă, este una dintre cele mai mari păsări zburătoare de pe glob, alături de pelicanul creţ şi de albatros. Femelele au în general o greutate mai mică, de 5,4 – 9 kilograme, dar masculii pot atinge chiar şi o greutate de 15 kilograme. Anvergura aripilor este cuprinsă între 2,3 metri şi 3,6 metri.

Pelicanul comun are un areal întins, dar este distribuit insular, fiind dependent de zonele acvatice mari, cu resurse de hrană suficiente. Specia se regăseşte din estul Europei, Delta Dunării, până în Asia Centrală. În cea mai mare parte a arealului este o specie migratoare, populaţia europeană iernând în nord-estul Africii, iar cea asiatică în Irak, în estul şi nordul Indiei. Populaţii sedentare se găsesc în Africa, la sud de deşertul Sahara.

„Rezervaţia Biosferei Delta Dunării adăposteşte cea mai mare populaţie cuibăritoare a speciei din emisfera nordică. În urmă cu 60-100 de ani, era o specie cuibăritoare comună pe tot cursul inferior al Dunării. În perioada 1990 – 2000, populaţia a rămas stabilă în România, înregistrând între 3.000 şi 4.000 de perechi. Studiile recente realizate de echipele de experţi ai INCDDD au pus în evidenţă caracterul fluctuant al populaţiei cuibăritoare din Delta Dunării, înregistrând chiar un maxim de 19.000 de perechi în anul 2016. Aceste fluctuaţii numerice mari sunt determinate de mai mulţi factori, unii dintre aceştia fiind locali, precum disponibilitatea hranei şi a locurilor de cuibărit, iar alţii sunt globali, precum schimbările climatice”, arată INCDDD.

Într-o zonă izolată şi inaccesibilă din partea de nord a Rezervaţiei, pe lacul Hrecisca, se află cea mai mare colonie de pelican comun din Europa.

„Pelicanii comuni sunt păsări care trăiesc în grupuri mari. Se hrănesc împreună şi organizează ‘adevărate goane în cerc’, în care pelicanii aşezaţi roată împing peştele în centrul cercului prin bătăi repetate ale aripilor, asemenea unei plase vii şi mişcătoare, după care îl pescuiesc. Adesea, se asociază cu cormoranii pentru a dirija şi prinde peştele. Este remarcabilă uşurinţa cu care această pasăre mare pluteşte în aer în cercuri largi, folosind curenţii ascensionali”, au precizat specialiştii INCDDD.

Specia ale cărei exemplare pot trăi până la 30 de ani este asociată cu lacurile întinse, calde, alcaline ori saline sau salmastre, lagune, mlaştini, râuri largi, delte, estuare şi zonele costiere ale mărilor continentale.

Pelicanii comuni se întorc din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie. Cuibăresc în colonii mari, unde cuiburile sunt alăturate, construite simplu, ca nişte adâncituri căptuşite cu plante, şi depun unul sau două ouă, deşi uneori se întâmplă să fie depuse şi trei ouă.

Incubaţia durează 32 – 36 de zile şi ouăle sunt clocite de ambii parteneri. Puii abia ieşiţi din ouă sunt golaşi în primele zile şi primesc hrana de la adulţi prin regurgitare şi aproape digerată. Ei rămân în cuib şi sunt hrăniţi de părinţi timp de nouă săptămâni, până devin zburători.

Specie acvatică masivă, care pare albă cu nuanţe roz atunci când este fie pe sol, fie pe luciul apei, pelicanul are partea inferioară a aripilor de culoare neagră, lucru uşor de observat când pasărea este în zbor.

Are un cioc lung şi larg de care este ataşat sacul gular de culoare galbenă. Păsările devin adulte în al patrulea an de viaţă.

Cerinţa zilnică de hrană a unui exemplar este de 0,9 kilograme până la 1,2 kilograme de peşte. Se hrăneşte cu crap, caras, biban, lin etc, dar la nevoie poate consuma şi broaşte, crustacee mari şi poate chiar fura puii din cuibul altor păsări.

Potrivit INCDDD, deranjul şi braconajul, asociate cu degradarea zonelor umede şi pierderea teritoriilor de cuibărit, constituie principalele ameninţări pentru această specie.