Demisie în USR PLUS, după dezvăluiri. Firma consilierului Hușanu a primit contracte de la primăria unui coleg de partid
Iulian Hușanu a demisionat din postul de consilierul local ieşean, ales pe listele USR PLUS și din partid. Decizia vine în urma unor dezvăluiri. Firma pe care Hușanu o deține a primit mai multe contracte de la primăria Mirceşti, condusă de alt reprezentant USR PLUS. Achizițiile s-au realizat în timp record de la publicare și la ore cel puțin ciudate.
„Având în vedere că în prezent unii colegi din USR PLUS consideră că realizarea unui PUZ sau afacerile cu instituţiile publice, chiar şi cu cele care nu au legătură cu USR-PLUS, nu pot fi realizate de către un membru de partid, vă rog să luaţi în considerare următoarea declaraţie:
Subsemnatul, Iulian Huşanu, vă rog să luaţi act de demisia mea din calitatea de membru USR-PLUS. Sunt pe deplin conştient că această demisie îmi anulează şi dreptul de a mai fi consilier local”, a scris acesta pe pagina de Facebook.
Firma lui Hușanu, contracte de aproape 110.000 lei
Conducerea USR PLUS Iaşi a transmis, printr-un comunicat de presă, că transparenţa şi corectitudinea sunt principalele valori care ghidează activitatea aleşilor locali USR PLUS. Prin urmare, demisia lui Iulian Huşanu este un gest de onoare şi etică.
Cu o zi în urmă, Ziarul de Iaşi a scris că Urvas Com, firma la care Iulian Huşanu este asociat unic, a încheiat cu Primăria Mirceşti şase achiziţii directe, în valoare totală de aproape 110.000 lei. Aceste achiziții au avut legătură, în principal, cu centrul de vaccinare amenajat în localitate.
Primăria Mirceşti este condusă de un reprezentant USR PLUS
Suma încasată de Urvas Com plasează firma consilierului USR PLUS pe locul doi între furnizorii din acest an ai Primăriei Mirceşti, la achiziţii directe. Firma este întrecută doar de o companie care a livrat şi a montat o staţie de pompare a apei uzate.
Urvas Com a început să facă livrări la Primăria Mirceşti în luna aprilie 2021. Pentru aproape 12.000 lei, firma a furnizat materiale diverse în cadrul unei singure proceduri: produse de curăţenie, accesorii birou, truse medicale, consumabile medicale, dispenser (pentru gel dezinfectant), mobilier (birou, canapea), chiuvetă, dozator, termometru şi, nu în ultimul rând, programe software.
Toate aceste bunuri au fost cumpărate la pachet, iar funcţionarii Primăriei au realizat achiziţia într-un timp record, respectiv patru minute. În 29 aprilie, ora 14:30 a fost publicat anunţul de achiziţie, iar la ora 14:34 era deja finalizată.
„Eu, personal, nu-mi amintesc, poate angajaţii mei. Ideea e că, pe unele achiziţii directe, nu vorbesc numai despre Mirceşti, se fac nişte concursuri de ofertă şi, în urma cărora, se publică (în catalogul electronic al firmei din SICAP, n.r.), conform înţelegerii, iar achizitorul accesează. Din acest motiv apare, la unele achiziţii, un timp mai scurt”, a spus Iulian Huşanu, întrebat de Ziarul de Iaşi dacă a făcut vreo înţelegere cu Primăria Mirceşti anterior achiziţiei.
Achiziții finalizate în timp record, la ore ciudate
Tot Urvas Com a vândut către Primăria Mirceşti topuri de hârtie – 308 bucăţi la un preţ de 16,20 lei/bucata. Achiziţia a fost finalizată de Primărie la ora 16:15, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, şi la circa 30 minute de la iniţierea procedurii. Au urmat alte patru proceduri, în perioada mai – august. În principal, firma consilierului USR a vândut materiale sanitare, produse de curăţenie şi echipamente de protecţie pentru centrul de vaccinare. Cea mai recentă achiziţie la Primăria Mirceşti a vizat dotarea centrului cu apă şi pahare de unică folosinţă pentru dozatoare şi mănuşi. În total, aproape 18.500 lei. La fel, achiziţia a fost făcută în doar 10 minute: a fost publicată pe 31 august la ora 09.56 şi a fost finalizată la ora 10.06.
Vânzările către Mirceşti ale Urvas Com, din acest an, se ridică la aproape 110.000 lei.
Compania consilierului USR PLUS, contracte şi cu alte instituţii ieşene
Ziarul de Iaşi a identificat în SICAP aproape 1.000 de achiziţii directe ale firmei lui Iulian Huşanu în perioada 2018 – 2021, în valoare de aproape 2,5 milioane lei. Cele mai multe dintre achiziţii (circa 85 la sută) au fost făcute înainte de octombrie 2020, când Huşanu nu ocupa o funcţie de consilier local. Printre clienţii firmei se numără spitale, universităţi, poliţia de frontieră, societăţi de stat, penitenciare, şcoli, servicii şi direcţii deconcentrate, instituţii de cultură şi aeroporturi.
În 2020, firma lui Iulian Huşanu a avut o cifră de afaceri de 3,9 milioane lei şi un profit net de circa 280.000 lei.