Depozitul Ecologic de la Mofleni, singurul din județul Dolj care a trecut examenele UE
Inaugurat în anul 2005, în urma contractului de asociere cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, modernizat continuu, prin achiziția celor mai performante tehnologii, Depozitul de la Mofleni s-a dovedit singurul din Dolj capabil să preia și „fracția reziduală”, adică acele deșeuri menajere care nu pot fi nici reciclate, nici tratate sau neutralizate.
Aceste deșeuri sunt o mare problemă peste tot în lume, iar Uniunea Europeană a impus reguli extrem de complicate vizând depozitarea lor. Cum Depozitul Ecologic de la Mofleni era singurul din județul Dolj care avea capacitatea tehnologică să le respecte, în 2013 a fost semnat un protocol de colaborare între Primăria Craiova, Consiliul Județean Dolj și societatea Eco Sud S.A.
Depozitul Ecologic Mofleni primește toate deșeurile colectate de pe raza municipiului Craiova și din cele 32 de localități din Dolj, ceea ce înseamnă un total de 420.000 locuitori deserviți de acest Depozit Ecologic. Cum capacitatea depozitului e de 6.000.000 metri cubi, un calcul estimativ arată că depozitul se va umple peste 39 de ani.
Fluxul productiv este informatizat, accesul camioanelor făcându-se cu cartele de acces, iar cântărirea se face automat, fără intervenție umană, în sistem computerizat. Apoi autospecialele descarcă deșeurile pe rampa de transfer, de unde sunt direcționate către celulele de depozitare. Acolo, ele sunt nivelate, compactate și acoperite periodic cu material inert.
Cu o suprafață totală de 44,38 de hectare, depozitul deține o zonă de depozitare cu o suprafață de 39 hectare, împărțită în celule precum și o zonă de servicii (logistică, administrație) care se întinde pe aproximativ 4 hectare.
Depozitul Ecologic de la Mofleni asigură populației din județul Dolj tratarea deșeurilor produse în conformitate cu normele de mediu naționale și cele ale Comunității Europene, contribuind la confortul și protecția sănătății populației și comunităților locale din județ.