Deputat PNL: AUR trebuie scos în afara legii!
Alexandru Muraru anunță că a extins plângerile penale la adresa copreședinților AUR George Simion și Claudiu Târziu. El declară că AUR ar trebui scos în afara legii și explică mecanismele prin care se poate face acest lucru.
„Eu însumi am făcut mai multe plângeri penale și sesizări penale în ultimul an, cu privire la diverse fapte declanșate din interiorul AUR. Am fost chemat la audieri și pot să vă spun în premieră astăzi că după atacul asupra Parlamentului, de acum câteva săptămâni, sunt în legătură cu organele competente și am extins în aceste zile plângerile penale la adresa copreședinților AUR Claudiu Târziu și George Simion, pentru diverse fapte penale pe care le-am încadrat în plângerile mele, asta pentru că în discuțiile pe care le am cu investigatorii, un partid politic nu poate fi pus sub urmărire penală, dar membrii care au coordonat acest atac pot fi anchetați”, spune la RFI Alexandru Muraru, deputat PNL și reprezentant special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei și Antisemitismului.
El crede că AUR trebuie scos în afara legii.
„Instituțiile statului trebuie să răspundă dacă această formațiune AUR este o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa. S-au adunat numeroase elemente care fac posibilă și impun declanșarea acestui mecanism, pentru că statul trebuie să aibă o strategie pentru a se confrunta cu acest demon al trecutului (…). Există două proceduri pe care legea le… după modelul german, Parchetul General poate declanșa această procedură și CCR este chemată, prin legea de la începutul anilor 2000 pe baza căreia se înființează și funcționează partidele politice, să confirme o asemenea rezoluție”, explică Muraru.
Deputatul PNL afirmă că 2021 „a fost un an care a întors pe dos, într-un fel, societatea românescă, pentru că deși România se confruntă periodic cu un demon al trecutului, în 2021 am fost martorii manifestărilor acestui vis pe care l-aș denumi grotesc, este vorba despre acest miraj al neo-legionarismului, adică este un amestec de conservatorism, de tradiționalism, de naționalism, de ultraortodoxism, concomitent cu o respingere a valorilor occidentale și cu o înlocuire a acestora cu tot felul de minciuni agresive și violența directă exista deja, mai este doar un pas până la scăparea lucrurilor de sub control (…). Soluția este fermitatea legii și pedepsirea exemplară a derapajelor”.