Deputat achitat definitiv într-un dosar de șantaj
Un deputat social-democrat a fost achitat definitiv luni de magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Parlamentarul era acuzat de DNA că a intervenit la un primar şi la managerul unui spital să nu revoce o protejată a sa dintr-o funcţie de conducere în spital.
Deputatul PSD Mihai Valentin Popa a fost achitat definitiv, luni, de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceștia au respins apelul DNA şi au menţinut decizia de achitare dată pe 15 mai 2019 de un complet de trei magistraţi de la aceeaşi instanţă.
Conform DNA, în 2017 primarul unui municipiu din judeţul Braşov a anunţat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei. Decizia venea pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului.
Acesta este punctul în care Mihai Valentin Popa, preşedinte al Organizaţiei Făgăraş a PSD şi secretar executiv al Organizaţiei PSD Braşov, a luat hotărârea de a-şi folosi influenţa şi autoritatea pentru menţinerea în funcţie a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa).
Concret, spune DNA într-un comunicat de presă, Mihai Valentin Popa i-ar fi cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar afecta imaginea sa de lider influent care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.
Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, Mihai Valentin Popa ar fi folosit telefonul unei alte persoane (coleg de partid) şi l-a ameninţat pe managerul spitalului, cerându-i imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcţia pe care o deţine la spitalul respectiv.
De asemenea, deputatul l-ar fi ameninţat pe managerul spitalului că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele acestuia vor fi blocate în consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează.
DNA mai spunea că, în luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu Mihai Valentin Popa, acesta din urmă şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurile impuse de inspectorii DSP.
Un control efectuat anterior la acea şcoală constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul „Laptele şi cornul”, spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru grupa mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare.