Deputatul fugar Nati Meir va fi readus în România
Fostul deputat PRM şi candidat la preşedinţie Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare, pentru înșelarea mai multor persoane cărora le promitea sume de bani cu împrumut în schimbul unor garanții, va fi predat autorităților române de oficialii greci, după ce a fost prins în Rhodos (Grecia).
Nati Meir a fugit din țară și a fost dat în urmărire internaţională. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019.
Nati Meir a intrat în politică în 2003 când a devenit consilier pentru probleme de politică externă al fostului preşedinte PRM Corneliu Vadim Tudor. Un an mai târziu a intrat în Camera Deputaţilor pe listele PRM. În 2005, Nati Meir a fost exclus din partid în urma unui scandal legat de apariţia unui articol referitor la deportarea evreilor din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Născut în Israel, Nati Meir a declarat în fața instanței din Grecia că ar fi agent Mossad.
În declaraţia sa în faţa instanţei, Meir a explicat: „Am fost un agent Mossad trimis în România, unde am locuit timp de 20 de ani, din 1996 până în 2016. Am fost ales în Parlamentul României în 2004, dar la scurt timp după ce au devenit aparente relaţiile mele cu Mossadul, a început o campanie neîncetată de discreditare a mea, cu acuzaţii penale false, punând efectiv capăt carierei mele politice”.