Descinderi în piețele din România. Au fost descoperite concentrații de pesticide peste limită în pepeni
Descinderi în piețele din România, după ce ar fi fost descoperite cantități mult prea mari de pesticide în cazul fructelor de sezon. Mai exact, pe rețelele de socializare au apărut imagini în care era verificată concentrația de pesticide, iar rezultatul era unul surprinzător: valori mult prea mari decât limita normală.
Pepeni cu pesticide în piețe
Pepenii din piețele din România au fost luați la verificări, după ce pe rețelele de socializare au apărut postări care sugerau că, în urma unor măsurători, au fost depistate depășiri impresionate ale concentrațiilor de substanțe chimice folosite ca îngrășăminte.
Inspectorii sanitari au mers, în această dimineață, la tarabe și au verificat fructele de sezon care se aflau la vânzare. Au avut loc descinderi din partea Autorității Fitosanitare, în urma cărora au fost prelevate probe din pepenii verzi și galbeni, urmând ca acestea să fie duse în laborator.
Dacă se constată că fructele conțin pesticide în cantități care depășesc limita legal admisă, producătorul va fi sancționat sever. Acesta se expune riscului de a primi amenzi cuprinse între 5000 și 7000 de lei, iar produsele sale vor fi retrase imediat de la comercializare pentru a proteja sănătatea consumatorilor.
În perioada următoare, inspectorii vor extinde controalele nu doar la fructe, ci și la legume, prelevând probe pentru a asigura că și aceste produse respectă normele de siguranță alimentară.
Conform cercetătorilor, în unele situații, dispozitivele utilizate pentru testarea pesticidelor nu sunt calibrate corespunzător. Din acest motiv, se poate ajunge foarte ușor la rezultate inexacte.
În cazul pepenilor, este esențial ca probele pentru analize să fie prelevate din coajă, deoarece aceasta poate conține reziduuri de pesticide. Aceste testere, care pot ajunge la prețuri chiar și de până la 600 de lei, nu oferă însă nicio garanție privind acuratețea rezultatelor.
În lumina acestor probleme, specialiștii sfătuiesc consumatorii să cumpere pepeni doar din surse de încredere.