Descinderi la primăria Chiajna într-un dosar de corupție. Are legătură cu construcția unei școli

Publicat: 20 mart. 2024, 09:01, de Filon Stan, în Dezvăluiri , ? cititori
Descinderi la primăria Chiajna într-un dosar de corupție. Are legătură cu construcția unei școli
Descinderi la primaria Chiajna intr-un dosar de coruptie

Procurorii DNA au descins la primăria din Chiajna, dar și la mai multe sedii de firme și la o școală dată recent în folosință. Au fost ridicate documente într-un dosar de corupție.

Procurorii DNA ar fi descins la Primăria din Chiajna, la mai multe sedii de firme și la o școală dată recent în folosință, de unde ar fi fost ridicate mai multe documente.

Descinderi la primăria Chiajna într-un dosar de corupție

Cazul este instrumentat de un procuror DNA care anchetează fapte de corupție legate de o afacere imobiliară dirijată de autoritățile locale. Totul a pornit de la o plângere care a fost depusă la DNA și care vizează presupuse infracțiuni comise de conducerea primăriei Chiajna.

Anul trecut, primăria Chiajna a inaugurat, în satul Dudu, Școala Gimnazială Petru Rareș, unitate școlară în cadrul căreia funcționează inclusiv o grădiniță. Ancheta DNA ar viza chiar modul prin care a fost achiziționat terenul pe care s-a construit școala, dar și modul în care a fost semnat contractul cu firma care a construit clădirea în care funcționează instituția de învățământ, potrivit unor surse citate de gândul.info.

Conform anchetatorilor, până acum nu au fost formulate acuzații și nici nu au fost făcute percheziții, ci doar „ridicări de documente solicitate de procurorul de caz”.

Primarul din Chiajna are deja probleme cu legea

Primarul comunei Chiajna, Mircea Minea, este deja în atenția autorităților, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în luna mai, anul trecut, pentru abuz în serviciu. Anchetatorii îl acuză că a investit ilegal 9 milioane de euro în clubul de fotbal Concordia Chiajna.

„În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive, ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică.

Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei”, conform unui comunicat transmis de DNA.