Deși este grevă, elevii unui liceu din Sibiu au fost aduși să-l întâmpine pe Iohannis și președintele Germaniei VIDEO
Colegiul Național Samuel von Brukenthal se află în grevă, elevii nu merg la școală, însă o parte dintre profesori au fost de acord să vină de acasă, alături de copii, pentru întâlnirea cu cei doi șefi de stat.
Președinții Klaus Iohannis și Frank-Walter Steinmeier se află astăzi în vizită în Sibiu, iar în cadrul acesteia vor ajunge, de la ora 12.35, la Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal.
Cei doi președinți vor fi întâmpinați de directorul instituției, Monica Hay, și vor vizitata o clasă, în program figurând discuții cu elevii.
Colegiul Național Samuel von Brukenthal se află în grevă, elevii nu merg la școală, însă o parte dintre profesori au fost de acord să vină de acasă, alături de copii, pentru întâlnirea cu cei doi șefi de stat.
”Fiica mea e acasă, nu se fac ore, școala e în grevă. Se știe că o clasă a fost chemată pentru a se întâlni cu cei doi președinți”, spune părintele unei eleve care frevcentează Colegiul Național Brukenthal.
Președintele Iohannis are aici blocat un post de profesor de fizică încă din anul 2000, când a fost ales președintele României.
Înainte de a ajunge la Colegiul Brukenthal, Iohannis și Steinmeier se vor întâlni cu comunitatea germană, la sediul FDGR, iar apoi, după vizita de la școală va avea loc un dejun oferit de Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, la Hotelul Împăratul Romanilor.
De la ora 14:30 este programată o vizită la Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.