Despre corecta dublă măsură și civilizata ipocrizie

Ieri, 3 Ianuarie 2024, au murit într-un atentat terorist peste 200 de oameni și tot atâția au fost grav răniți, motiv pentru care numărul morților poate crește, în continuare.

„Ei, și? Asta s-a întâmplat în Iran, care e un stat terorist”

Important e însă că peste câteva zile vom comemora atentatul terorist de la Charlie Hebdo din 7 Ianuarie 2015, unde au murit 12 oameni. Sau mai avem câteva luni și, pe 15 aprilie, vom comemora atentatul terorist de la Boston, unde două bombe au ucis 3 persoane rănind alte 264. Sau mai avem aproape un an până la comemorarea atentatului din 19 Decembrie 2016 de la Berlin, unde au fost ucise 12 persoane și rănite 40.
Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în pace pe toți nevinovații uciși de orice descreierat din lumea asta!

Ce relevanță au toate astea?
Reacția noastră: Cu excepția atentatului de ieri, la toate cele de mai sus sute, mii, zeci de mii de cetățeni au postat lumânări, fotografii de profil negre sau cu riboane negre și fotografii de copertă cu #JeSuisCharlieHebdo (deși jurnaliștii de acolo nu au pierdut nicio ocazie să ridiculizeze și să umilească poporul român) sau altele de genul, jurnalele tv anunțau din jumătate în jumătate de oră actualizări ale „bilanțurilor negre”, gurnaliste și gurnaliști apăreau îmbrăcați în negru vorbind cu ochii mari și tonuri grave…
Ieri nu.

De ce?
Pentru că ieri atentatul a avut loc în Iran, o țară de pe Planeta Mare, din „lumea necivilizată”, ba chiar „un stat terorist” aflat pe „axa răului” alături de Rusia și China. Motiv pentru care valoarea vieții umane scade brusc în ochii cetățeanului „lumii civilizate” din vest, scade până la insignifianță, dacă nu cumva (și aici apare monstruozitatea) cotește chiar spre satisfacție. Ce contează viața ălora? Oricum erau la o procesiune care îl comemora pe Qasem Soleimani – un general iranian ucis de americani acum 4 ani, dar care el însuși a atacat baze americane, deci era un terorist (dar nu asta e, de fapt, profesia și finalitatea ultimă a acțiunii unui general de armată?) – deci toți oamenii ăia erau dacă nu teroriști, erau măcar adulatori ai unui terorist… deci, dacă nu „meritau să moară” putem spune totuși că „nu e nicio pierdere”.

La fel cum „nu e nicio pierdere”, ba chiar e „un imens câștig pentru pace” atunci când un om acuzat de orice, oricât de gravă ar fi acuzația, e omorât fără un proces prealabil în care să fie condamnat la moarte, prin ordin militar, pe baza unor „informații sigure de la servicii”, fiind omorât nu în timpul unei lupte, nu de-a lungul unei înfruntări între el și cei care voiau să îl prindă, ci, simplu… doar „eliminat”! Eliminat printr-o „lovitură chirurgicală” cu o rachetă sau dronă, lovitură atât de chirurgicală încât de fiecare dată mai mor alături de cel supus „eliminării” alte câteva zeci de persoane, așa cum a fost cazul lui Qasam Soleniamni, sau, mai ieri, Saleh al-Arouri despre care ni s-a spus că a fost „numărul 2 din Hamas”. Cu fiecare dintre cei eliminați mai mor accidental alte zeci de persoane – victime colaterale despre care nimeni, niciodată, nu vorbește nimic, nimeni din lumea civilizată nu-i deplânge… de ce oare?

„Ei și? Și ăștia și cei din preajma lor or fi făcut ei ceva, că doar nu i-au „eliminat” degeaba!”

Ei… Am să vă anunț o veste proastă: Dacă întrebarea noastră la cele de mai sus este „Ei, și?” atunci suntem gata… suntem gata pregătiți de Sistem să acceptăm dubla măsură, suntem gata să deplângem sau să fim indiferenți pe considerente politice, suntem gata să împărțim oamenii și valoarea vieții lor după considerente impuse de propaganda de stat, suntem gata să acceptăm crima și terorismul de stat pe baza unor prezumții induse de mai marii noștri și pe care le acceptăm pe nemenstecate… pe scurt: SUNTEM GATA DE RĂZBOI!

Suntem gata de război fiindcă cinismul și monstruoasa ipocrizie, dubla măsură și viziunea dihotomică „noi-ei” care ne-au fost inoculate atât de bine încât ni se par normale, toate arată că societatea noastră a fost pregătită de decenii întregi nu pentru „o lume globală a păcii, prosperității și schimburilor între oameni și țări”, ci „pentru o lume globală a noastră” împotriva „lumii lor”, care deși e mai mare, „nu e globală” căci nu îndeplinește standardele pe care noi le impunem „globalismului”!

Din punct de vedere psihic și emoțional suntem gata de război, deci! Fiecare dintre noi!
Și dacă „suntem gata”, este destul de probabil să îl și avem…