Despre Doftana… Și atât!

Obiectele, clădirile, locaţiile au, ca şi oamenii, se vede treaba, soarta lor, aparte de altele de acelaşi fel. Unele, în glorie odinioară, decad într-atâta, că nu mai amintesc cu nimic de destinaţia iniţială. Nu vorbesc despre Imperiul Roman, ci despre Închisoarea Doftana, de pe teritoriul comunei prahovene, Telega.

Trecut în moloz

Ce n-a fost grupul de clădiri de la Telega… La început, când au fost construite, în 1892, au funcţionat ca ocnă. Deţinuţi de drept comun, cu lanţuri şi buşteni groşi legaţi de picioare, erau aduşi aici ca să-şi ispăşească pedeapsa. Practic, închisoarea a fost construită cu cinci aripi, fiecare având propria curte interioară.

Una dintre ele, numită zona H, a fost făcută pentru tortură şi aici erau încarceraţi cei mai periculoşi dintre toţi deţinuţii. În zona H, faţă de altele unde erau condiţii mai omeneşti, nu exista decât o ţeavă metalică, de care erau legaţi deţinuţii şi un butoi pentru necesităţi fiziologice, în mijlocul celulei.

Nici pat, nici masă, nimic altceva. Apoi, când au apărut pe scena istoriei comuniştii, ei au fost cei care au înfundat, conform documentelor, celulele de la Doftana. Penitenciarul de unde se spune că nimeni, niciodată, nu a reuşit să evadeze, a devenit în anii socialismului muzeu.

Zeci de angajaţi trudeau de dimineaţa până seara în penitenciar ca totul să arate bec şi să fie în ordine. Lumea vizita muzeul şi vedea cum a decurs lupta comuniştilor în anii de ilegalitate. Copiii erau aduşi special cu autocarele din diferite colţuri de ţară ca să fie făcuţi pionieri în cel mai mare bastion al luptei ilegaliste.

Şi comuniştii se adunau la Doftana pentru depănat aminitiri, ţinut întruniri, dezbătut idei despre întrecerea socialistă. De multe ori, chiar primul tovarăş al patriei, Nicolae Ceauşescu, era prezent aici. Pe urmă, a venit Revoluţia şi muzeul nu a mai fost de interes. Ba, lumea s-a pus pe prăpădit tot ce era la Doftana.

Au fost distruse întâi tablourile cu Ceauşescu, apoi pancartele cu lozinci comuniste, folosite la tot pasul. S-a furat tot ce se putea fura, n-a scăpat nimic: uşi, ferestre, cărămidă, ţigle, paturi, lemn, mese. Toate cărţile lui Lenin şi Stalin au ajuns hrană pentru şobolani. Iar dintre toţi angajaţii a rămas, o vreme, unul singur, care îndeplinea şi prerogative de portar, şi de femeie de serviciu, şi de administrator de, încă pe atunci, muzeu.

Viitor în ceaţă

Cert o piatră de moară pe umerii administraţiei locale, în a cărei custodie se află, închisoarea a stârnit curiozităţi, controverse, ironii din partea multora. De-a lungul timpului, mai mult în serios decât în glumă, unii primari sau şefi de pe la Consiliul Judeţean Prahova au vrut să transforme penitenciarul în discotecă, hotel de lux, chiar bordel.

Zidurile groase, crenelurile solide, peisajul mirific erau argumente în toate cazurile. Ba, chiar, se zvonea că un olandez excentric ar vrea să cumpere închisoarea pentru el şi bunul lui plac. Îl atrăgea ideea de prizonierat în propria lui casă. Dar nicio soluţie nu s-a concretizat în timp şi închisoarea s-a degradat văzând cu ochii.

Ruine, şobolani, ploaie infiltrată, degradare totală, acesta e peisajul ultimilor ani. Dar chiar şi aşa primăria speră, ca la un moment dat, să scape de ea. S-o vândă, adică. Ba, mai mult, să ia şi ceva bani buni pe ce mai e acolo. Numai că, pecinginea decadenţei de dincolo de lacătul greu care doseşte ruinele Doftanei, nu are încă admiratori dornici de împroprietărit.