Destin tragic: Cum a murit prima româncă înscrisă la Sorbona, un copil genial

S-au împlinit 152 de ani de la naşterea Iuliei Hasdeu, unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu – academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric şi om politic, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile.

Iulia Hasdeu a fost un copil genial şi precoce: la vârsta de doi ani învăţa limba franceză, la cinci ani scria nuvele, la 11 ani compunea piese de teatru, iar la 16 ani devenea prima româncă înscrisă la prestigioasa Universitate Sorbona. Se spune despre ea că a depăşit legile firii şi, prin toate aceste realizări, a uimit toţi intelectualii acelor vremuri. Iulia Hasdeu s-a născut la 14 noiembrie 1869, la Bucureşti, în casa din Strada Carol I nr.14, fiind fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi a Iuliei Faliciu. Copila a fost botezată cu acelaşi nume ca al mamei, ca un semn de suprem omagiu adus soţiei, potrivit Rador..

A scris poezii de o profunzime uimitoare, avea aptitudini remarcabile pentru pictură, era pasionată de muzică, avea o voce minunată şi absolvise Conservatorul. Din păcate, acest destin promiţător avea să se curme la doar 18 ani, în urma unei pneumonii. Povestea acestei copile geniale este de notorietate deja în istoria literară a României și nu numai. O poveste cu sfârşiti tragic,cu durerea cumplită dar neresemnată a părintelui său și cu misterioasa construire a „templului lumii de dincolo” de la Câmpina – cu toate acele fenomele stranii puse pe seama acelui loc.

Medicii au dat un verdict crunt

Tânăra începe pregătirea pentru teza de doctorat, cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica şi teodiceea”, însă în anul 1887, se îmbolnăveşte grav, ignoră primele semne ale bolii, din prea multă dorinţă de a învăţa, iar medicii dau un verdict crunt: tuberculoză. În vara anului 1887, continuă să scrie poezii şi cugetări, apoi se întoarce la Paris, însă boala se agravează. În aprilie 1888 este obligată să întrerupă studiile. Părinţii săi au dus-o la tratament la Montreux, în Elveţia, însă, deşi medicii opinau că boala tinerei se va vindeca, starea ei se deteriora vizibil. A revenit în România, părinţii săi o duc la tratament la Agapia, apoi la Bucureşti, însă starea fetei era din ce în ce mai rea. Iulia Hasdeu ajunsese să se împace cu destinul său şi, cu ultimele puteri, în martie 1888, scrie poezia „Moartea”, o tulburătoare transpunere artistică a momentelor de final ale scurtei sale vieți.

Se stinge din viaţă la 29 septembrie 1888, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu.

Castelul, construit după planurile pe care Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă

Conform celor afirmate de Hasdeu, în martie 1890, scriitorul a primit un semn de la fiica sa: „Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele“, avea să mărturisească Hasdeu.

Astfel, el şi-a făcut un ţel din a regăsi spiritul fiicei dispărute prin orice mijloace: s-a refugiat în spiritism, apoi a construit un templu în amintirea iuliei la cimitirul Bellu, iar în anul 1893 a luat decizia de a ridica un castel, în memoria ei. Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina, „Marele templu de dincolo”, a fost ridicat între anii 1893-1896, după planurile pe care însăşi Iulia i le-ar fi transmis tatălui de pe lumea cealaltă.