Dezastru ecologic de proporții în Sri Lanka. Aproape 200 de țestoase, zeci de delfini și patru balene au murit
Dezastrul ecologic din Sri Lanka este cel mai grav din istorie, susțin experții din domeniul mediului, după ce o navă de marfă care transporta substanțe chimice a luat foc în largul coastei Sri Lanka și s-a scufundat în luna iunie.
Potrivit The Guardian, aproape 200 de țestoase și zeci de delfini au murit din cauza naufragiului.
Substanțele toxice eliberate de pe navă au ucis 176 de broaște țestoase, 20 de delfini și patru balene, a declarat procurorul general adjunct, Madawa Tennakoon.
Nava înregistrată în Singapore a ars două săptămâni, înainte să înceapă să se scufunde în apropierea portului Colombo. O parte din carena navei s-a așezat pe fundul mării. Nava X-press Pearl transporta acid azotic, dar și alte substanțe chimice și produse cosmetice, înainte să ia foc.
Oficialii din Sri Lanka sunt de părere că focul a fost provocat de o scurgere de acid azotic despre care echipajul știa deja de 10 zile. Operatorul din Singapore a confirmat că echipajul știa de scurgere, însă susține că acestuia nu i-a fost permis accesul în porturi din India și Qatar.