Dezastru în Olt: Vijeliile au pus la pământ solariile legumicultorilor din Strejești (FOTO)

Publicat: 22 iul. 2023, 15:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Dezastru în Olt: Vijeliile au pus la pământ solariile legumicultorilor din Strejești (FOTO)

După ce prețul de vânzare la tomate a ajuns sub costul de producție, legumicultorii au mai primit încă o lovitură: vijeliile din ultimele zile au pus la pământ numeroase solarii, compromițând recolta.

Așa de exemplu s-a întâmplat în Olt, vineri noapte, în localitatea Strejești.

”După blocajul pieței de legume, în care prețurile au căzut mult sub prețul de producție, azi noapte, in jurul orei 2, o vijelie puternică a distrus solariile harnicilor legumicultori din Strejești”, spune Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Judeţul Olt.

Acesta îl citează pe fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, care nu o dată a precizat că “schimbările climatice sunt o realitate, nu o ficțiune”.

“Pe lângă sistemul antigrindină, care deja protejează o mare parte din țară, sistemele de irigațiile la care se lucrează în ritm alert, trebuie să înțelegem cu toții ( legumicultorii, clasa politică și firmele de asigurare și să luăm în serios, tot ce se întâmpla cu schimbările climatice actuale și să fie găsită cea mai bună variantă ca să asigurăm spațiile protejate, culturile agricole și veniturile fermelor românești”, a postat pe pagina de Facebook Florin Ciobanu.