Dezastru previzibil al turcilor de la Alsim Alarko pe Centura Capitalei
CNAIR ezită să avanseze un nou termen de finalizare a celor două loturi de pe A0 pe care Alsim Alarko le lucrează, pentru că știe că sunt foarte mari probleme la construcție.
Alsim Alarko trebuia să finalizeze cele două loturi de pe A0 Sud încă de acum 9-10 luni, însă din cauza unor probleme legate de rețeta și tehnologia utilizate, au apărut multe fisuri în primul și al doilea strat de asfalt, până la stratul de balast.
Autostrada turcilor de la Alsim Alarko, plombată cu fisuri
Aceste probleme sunt cunoscute la nivel de CNAIR și nimeni nu își asumă o eventuală recepție a lucrării, de frica închisorii. În stratul de balast s-a ”aruncat” neomogen liant stabilizator, astfel încât, pe anumite porțiuni, s-a depășit indicele de 6% si, din această pricină, suprafața devine rigidă, cu potențial mare de fisurare.
Liantul stabilizator trebuie introdus omogen în stratul de balast pe toată lungimea construcției drumului. În plus, constructorului nu îi iese portanța drumului.
Ca să repare tot, costă foarte mulți bani, iar turcii deja au transferat acasă banii încasați până acum de la CNAIR. Dacă se va decide darea în folosință a drumurilor, fără să se intervină pentru omogenizarea stratului de balasat, atunci avem de a face cu nereguli grave.
Publicația PUTEREA a solicitat dreptul de a face câteva filmări și de a lua imagini de pe loturile unde lucrează Alsim Alarko, dar a fost refuzată. CNAIR și Alsim Alarko aveau posibilitatea, astfel, să înlăture temerea că pe loturile 1 și 2 sunt probleme cu construcția.
Practic, Alsim Alarko mușamalizează (nu degeaba de la turci vine cuvântul mușama) toate aceste probleme, încercând să forțeze inaugurarea celor două loturi, care cumulează 33,2 kilometri.
Fisurile apar pentru că portanța drumului este insuficientă
Termenul „portanța drumului” se referă la capacitatea unui drum de a susține încărcături și traficul rutier, fără a suferi daune sau a afecta negativ vehiculele care îl utilizează. Portanța drumului este o caracteristică importantă în proiectarea și construcția infrastructurii rutiere.
Portanța unui drum depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul de sol pe care este construit, grosimea stratului de asfalt sau beton, structura drumului, gradul de compactare a solului sub drum, precum și calitatea materialelor utilizate în construcție.
Un drum cu o portanță corespunzătoare poate gestiona traficul rutier în mod eficient și sigur, fără a suferi deteriorări semnificative. Dacă portanța drumului este insuficientă pentru a susține încărcăturile sau traficul intens, pot apărea deformări, crăpături și alte probleme care pot necesita reparații sau reconstrucții.
În general, proiectarea și construcția drumurilor țin cont de portanța necesară în funcție de volumul anticipat de trafic, tipurile de vehicule care vor folosi drumul și condițiile locale ale solului.
Din cauza modului cum au lucrat, șoseaua turcilor se va văluri în momentul în care vor intra pe ea vehicule grele.
Întârzieri de 9-10 luni
Cele două loturi ale Alsim Alarko de pe A0, segmentul sud, arată astfel:
• Lotul 1, A2 – CF902 (Jilava), 16,9km, câștigător Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, preț 830.679.662,15 lei, fără TVA. Contract semnat în august 2019.
• Lotul 2, CF902 (Jilava) – DN6, 16,3km, câștigător Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, preț 750.849.942,12 lei, fără TVA. Contract semnat în 2019.
Acestea trebuiau să fie gata acum 9-10 luni, însă nici acum nu e clar când se va circula pe cele două loturi, având în vedere cele spuse mai sus.
Pro Infrastructură susține, într-o monitorizare de ultimă oră, că lotul 1 din A0, segmentul sudic, nu va fi gata în acest an, iar pentru lotul 2 preconizează o deschidere parțială. ”Nu s-a vrut, nu s-a putut tot lotul”, spun cei de la Pro Infrastructură.
”Baclavale da, autostradă ba”
”Baclavale da, autostradă ba. Din cei 33 de kilometri scadenți anul acesta pe Autostrada A0 Sud, turcii de la Alsim Alarko ne servesc doar vreo 10 km amărâți între DN5 și DN6. Restul în 2024.
Cele două contracte de pe loturile 1 (16,93 km între A2/Cernica și Jilava) și 2 (16,30 km între Jilava și Bragadiru/DN6) ale A0 Sud au fost semnate în 26.08.2019 și 09.03.2019, cu 12 luni de proiectare și 30 de execuție fiecare.
Pe hârtie, termenele inițiale au fost septembrie, respectiv mai 2023. Chiar dacă antreprenorul a primit, justificat, mici extensii de timp, merită cu prisosință niște penalități, deoarece le va depăși cu vreo 9 luni pe ambele tronsoane.
Deși încă din 2021, atât turcii, cât și autoritățile române ne-au promis că în decembrie 2022 circulăm pe sectorul dintre DN5 și DN6, adică pe aproximativ 10 kilometri din cei 16,3 ai lotului 2, abia în decembrie anul acesta minunea va deveni realitate. Deci o inaugurare parțială chinuită cu 12 luni întârziere față de promisiunea inițială și cu vreo 6 luni peste termenul contractual actualizat.
Pe ceilalți 6 kilometri ai tronsonului 2 se va lucra și în 2024 și se vor putea folosi doar după ce va fi gata bucata până în nodul A0-DN4: cel mai devreme în primăvara lui 2024. Iar la Autostrada A2 ajungem cândva după, sperăm în vară, nu mai târziu de iulie, într-un scenariu optimist-realist.
Solicităm constructorului și oficialilor CNAIR să facă toate demersurile pentru a mai drege busuiocul și a da în folosință cei 33,23 kilometri din A0 Sud etapizat: DN6-DN5 în decembrie 2023, DN5-DN4 în martie-aprilie 2024 și DN4-A2 cel mai târziu în iulie.
Întârzierea de 6-9 luni față de termenele contractuale și de peste 1 an față de promisiunile fanteziste ale „ministrului” Grindeanu este inacceptabilă”, au spus cei de la Pro Infrastructură.