Dezechilibrele adunate în economie seamănă cu situația din 2008
În 2008 economia „duduia”, cu o creștere de 7,9% în vreme ce deficitul de cont curent ajunsese la 13% din PIB, deficitul bugetar la 5% din PIB, iar datoria publică era de numai 13% din PIB.
În 2024, după primul semestru, am avut o creștere economica de sub 1%, datoria publică tinde spre 52%, deficitul bugetar spre 8%, iar deficitul comercial poate ajunge la 10% din PIB. O criză externă ne mai lipsește.
Iluzia prosperității pare să domine economia și societatea românească, ca și în 2008 (romanii erau sfătuiți atunci de premierul Tăriceanu să cumpere imobile ieftinite de criza suprime din SUA). Daca în 2007 exploda creditul cu buletinul, în 2024 a explodat creditul de nevoi personale (96 miliarde de lei au însumat creditele de consum în lei intre martie și iunie, în doar 4 luni).
Ca și în 2008, avem un an electoral la orizont, cu 3 alegeri pe final de an și multe promisiuni deja materializate (pensile au crescut deja).
Autoritățile încearcă să stabilească un plan cu Comisia Europeană pentru ca deficitul bugetar să fie redus în următorii ani într-un mod cât mai nedureros pentru populație desi estimările Consiliului Fiscal care vizează un deficit bugetar care să urce până la 8% pe final de an, când și cheltuielile administrației cresc viguros, sunt îngrijorătoare. În 2008 deficitul bugetar era însă sub 5% din PIB.
La un PIB de 321 miliarde euro în 2023, Romania a avut în primele 6 luni deficite externe în creștere puternica-12,1 miliarde euro deficitul de cont curent și 15 miliarde euro deficitul comercial. Daca se merge în același ritm am putea avea un deficit comercial de 10% din PIB pe final de an, ceea ce amintește de 2008.
Creșterea economică s-a gripat brusc. Am avut o creștere de 4,1% din PIB în 2022, apoi de 2,1% în 2023 și în primele 6 luni din 2024 e numai 0,8% din PIB raportat la perioada similară din 2023. Măcar în 2008 eram unul dintre “tigrii” Europei, cu o creștere de aproape 8%.
În 2008 cursul venea după ani buni de aprecieri, acum vine după ani buni de stagnare în fata euro, puterea de cumpărare a romanilor crescând însă pe fondul majorărilor salariale (în ultimii 10 ani salariul mediu net s-a triplat în lei și a crescut de 2,7 ori în euro).
În 2009 a venit criza. Și economia s-a contractat brusc, taxele s-au majorat (TVA), leul s-a depreciat abrupt, salariile bugetarilor au fost tăiate, statul a luat un împrumut-mamut de la FMI pentru a salva băncile care a dus și la explozia datoriei externe (în 2010 era deja 35% din PIB).
Ce ne așteaptă din 2025?
În cazul norocos, când nicio criză externă nu se suprapune peste dezechilibrele economiei românești, statul va trebui să taie din cheltuieli pentru a ajusta datoria publică cu cel puțin 1% din PIB pe an, ceea ce va fi destul de dureros.
Daca avem însă și o criză externă în curând, anul 2009 ar putea să ne pară chiar dulce. Pentru că vom avea și tăieri de cheltuieli, și concedieri de personal în administrație, și taxe și impozite mărite și depreciere de curs, plus căderea bursei, pachetul din 2008. Numai că acum avem și economie în pierdere de viteză și datorie publica deja mare, deci tăierile vor fi mai adânci.
Unii au acumulat însă multă osânză, în special în zona administrației centrale, și vor putea trece mai ușor peste austeritatea anticipată. Restul, Dumnezeu cu mila!