22:25 • ECONOMIE
Dezvăluire: Papa acuză un complot al Cardinalilor
Papa Francisc, care a fost operat la colon la începutul lunii iulie, a povestit cu ironie cum unii cardinali s-au reunit imediat în perspectiva unui conclav pentru a-i alege succesorul, potrivit AFP.
„Sunt încă în viaţă. Deşi unele persoane m-au vrut mort”, a glumit papa Francisc întrebat în legătură cu starea sa de sănătate în cadrul unei întâlniri informale din 12 septembrie cu aproximativ cincizeci de iezuiţi slovaci, în timpul vizitei sale în această mică ţară din Europa centrală. Declaraţiile sale au fost publicate de revista iezuită „La Civilta Cattolica”.
„Ştiu că au existat chiar întâlniri între prelaţi care au considerat că starea papei era mai gravă decât se anunţase. Ei pregăteau conclavul. Răbdare! Slavă Domnului, sunt bine!”, a afirmat cu ironie papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, care a fost spitalizat timp de zece zile după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la colon.