Dezvăluirile Elenei Udrea: „SRI dicta judecătorilor ce pedepse să dea”
Elena Udrea face dezvăluiri în exclusivitate la Realitatea Plus, despre dosarul în care a fost condamnată.
Fostul ministru al Turismului a vorbit despre condamnarea primită în 2018:
„Această decizie de condamnare am primit-o în 2018 iar Curtea Constituțională a spus ulterior că în completul de judecată a fost pus cu mâna. Nu doar în cazul meu, în cazul mai multor dosare care au fost făcute în acea perioadă, toate dosarele celebre: Șova, Ponta, Bica.”
Citește și: Elena Udrea rupe tăcerea din spatele gratiilor
Întrebată de jurnalista Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, dacă nu i se pare ciudat că unora li s-a probat contestația dar ei i-a fost respinsă, Elena Udrea a declarat:
„Curtea Constituționala a spus în 2018 că aceste dosare au fost judecate de judecători puși cu mâna, judecători care primeau plicuri de la conducerea SRI-ului de atunci prin care se spunea cine ce pedeapsă trebuie să primească,” a spus Udrea.
Citește și: Termen final în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au primit 8, respectiv 5 ani de detenţie
„Am știut din acel moment, din aprilie 2019 că este un plan”
„Ca urmare s-au redeschis acele dosare, mai puțin al meu. Toate dosarele au fost redeschise, judecătorii care în dosarul meu au respins redeschirea dosarului, au respins contestația în anulare și au încălcat decizia CCR-ului, toate celelalte dosare similare pe care le-au judecat au admis contestațiile în anulare. Lucrul acesta s-a întâmplat după trei ani pentru că, doar în cazul meu, în anul 2019, judecătorii au simțit nevoia, nu toți, trei din complet, au simțit nevoia să întrebe Curtea Europeană de Justiție dacă să respecte sau nu decizia CCR. Am știut din acel moment, din aprilie 2019 că este un plan. Că este o schemă a lui Kovesi, gruparea Kovesi Macovei de la Bruxelles” a mai spus Elena Udrea.