Diagnostic Horea Vușcan: „Prietenul e cel mai periculos om!”
De ce îi este foame omului de astăzi? De adevăr și de sens, ar spune mulți, dar în șoaptă, pentru că adevărul îi sperie și îi neliniștește. Acesta nu este însă și cazul românului Horea Vușcan, un om de afaceri care stăpânește bine nu doar manșa avionului personal, ci și puterea cuvântului.
În zilele noastre, cu o promovare puternică în spate, poți deveni cu ușurință viral în rețelele de socializare. Deja, mulți se autointitulează regi sau regine, prinți sau prințese, cel mai cel sau cea mai cea, dar puțini sunt cei care știu să își poarte coroana cu demnitate, în scopul adevărului și al propriilor credințe, iar unul dintre ei este Horea Vușcan.
Dar ce ne facem când trăim într-o societate neasumată și închipuită?
Din ce în ce mai multe persoane spun că nu se mai regăsesc în vremurile actuale. Posibil ca, în acest sens, după cum fractura nervoasă în anumite țări europene a devenit un diagnostic cert, susținut de casele de asigurări, în următorii ani să constatăm că incompetența sau prietenia falsă vor fi încadrate ca boli cronice.
Pentru moment, aruncând doar o simplă privire în societatea românească, putem constata cu ușurință că, la momentul actual, trăsăturile negative sunt la fel de contagioase precum un virus care se transmite cu ușurință de la organism la organism.
Cu aceeași ușurință, astăzi, mânat de răutate și invidie în general, omul aruncă pe o cruce falsă omul, îl stigmatizează sau în cel mai fericit caz îl denigrează, călcând în picioare, fără niciun regret, orice urmă de moralitate sau demnitate.
Astăzi, trăim într-o societate în care cei mai mulți nu știu decât să ceară, fără să poată oferi nimic la schimb. Se ridică cu pretenții, pentru că sunt incapabili să construiască singuri. Au așteptări, pentru că mințile lor sunt goale. Vor ce au alții, pentru că incompetența lor depășește limitele imaginabilului. Fură, pentru că este mai ușor să înșeli decât să muncești sau să-ți folosești mintea. Pretind, pentru că în felul acesta cred că-ți vor căpăta atenția sau, mai ales, prietenia.
În cazul omului de afaceri Horea Vușcan, prietenia, de-a lungul timpului, s-a dovedit a fi nicidecum un sentiment care înnobilează omul, ci adevăratul pericol din viața lui. Postarea, făcută zilele trecute de către acesta pe Tik Tok, a atras atenția și aprecierile unui număr impresionant de persoane. Poate că vă întrebați cum de a reușit să strângă un număr atât de mare de aprecieri? Simplu – pentru că nu banii vorbesc pentru Horea Vușcan, ci este doar el în fața unei camere, vorbind pentru oameni, deschizându-și sufletul și spunând lucrurilor pe nume.
“Care sunt cei mai periculoși oameni din viața mea?”
„Cel mai periculos om nu este dușmanul și nu este hoțul. Este incompetentul pe care te bazezi si prietenul care-l ții aproape. Dușmanul știe exact ce-l duce capul, știi exact ce vrea de la tine, știi pentru ce te urăște și exact astea sunt motivele pentru care probabil poți să cazi la pace cu el. Hoțul e bătut de soartă. El n-are nimic cu tine, el vrea o parte din fericirea ta, din prosperitatea ta, din… banii tăi și, de îndată cel îl vezi, va fugi. În schimb, incompetentul – te bazezi pe el și nu știi când din prostia și incompetența lui îți pune viața, afacerea și fericirea în pericol și se duce totul de râpă într-o secundă… iar prietenul este CHIAR mai periculos. Pentru că el, din invidie, știe exact când să te lovească, nu-ți dă niciun semnal de alarmă și te lovește acolo unde te doare. Este cel mai periculos om!” spune Horea Vuscan, într-o postare pe contul său de Tik Tok.
Oare ne îndreptăm spre o lumea fără de prietenie?
Probabil că în ritmul acesta, în care Iuda se multiplică de la o zi la alta, căpătând tot felul de înfățișări ascunse în spatele vechii metehne biblice, omenirea va deveni cu mult mai tristă și mai solitară. Poate. Un lucru însă rămâne cert: un al doilea Iisus nu se va mai naște a doua oară!
Citește și Horea Vușcan: Creștinismul va salva această lume(VIDEO)