Dictatura tăcerii: cum a forțat Trump cele mai puternice instituții ale Americii să îngenuncheze

Sub pretextul „normalizării”, Statele Unite asistă în tăcere la o auto-umilire colectivă a elitelor, în fața unui om care joacă democrația la ruletă. Normalizarea devine, astfel, un termen care seamănă foarte bine cu ”denazificarea” lui Putin.

America nu se mai uită în oglindă. Sau, mai exact, nu mai are curajul. Din 2024 încoace, valul autoritar care a lovit SUA nu a venit cu tancuri, ci cu procese suspendate, amenințări mascate în ordine executive și o mișcare de „restructurare morală” a națiunii, semnată de Donald Trump. Nu ne mai aflăm în registrul exagerărilor progresiste. Realitatea este infinit mai cinică: Trump a reușit să constrângă elitele – juridice, academice, media și de afaceri – să se supună. Nu prin convingere. Prin frică. Prin șantaj economic. Prin insinuare de răzbunare.

Anul 2024 – un maraton de procese evitate prin presiune

În timpul campaniei electorale, Trump nu s-a comportat ca un om care vrea să câștige o alegere, ci ca un inculpat care vrea să evite o condamnare. A bombardat presa cu acuzații de defăimare și a forțat ABC News să plătească 15 milioane de dolari, sumă redirecționată… unde altundeva decât în fondul pentru viitoarea sa bibliotecă prezidențială. CBS se pregătea de o înfrângere similară. Deontologia jurnalistică a devenit carne de tun. Concluzia? Cine vrea să scrie liber, va plăti scump.

Dar jocul s-a rafinat și mai tare: firmele de avocatură care în trecut l-au înfruntat pe Trump au fost obligate să semneze pacte de supunere. Paul, Weiss – firma care în 2017 apăra refugiați în aeroporturi în fața interdicțiilor anti-musulmani – a virat 40 de milioane în muncă pro bono pentru cauze „trumpiene”. Skadden Arps, una dintre cele mai influente firme de drept din lume, a oferit 100 de milioane pentru inițiative agreate de administrație. Nu la presiune, ci… preemptiv, de frică. Ca niște elevi care își cer scuze că au îndrăznit să ridice ochii din bancă.

Universitățile, în genunchi: 400 de milioane de dolari, prețul obedienței

Columbia University, bastionul intelectualismului american, a modificat nouă politici interne pentru a debloca fonduri federale înghețate. Nouă! Nici măcar în vremea lui Nixon universitățile nu se predau atât de repede. Alte campusuri au angajat lobbyiști republicani pentru a „menține o relație bună” cu Trump. Să-i spunem pe nume: o colonizare politică a învățământului superior. Un soi de „reeducare administrativă” în care libertatea academică este subordonată intereselor unui lider cu apetit dictatorial.

Presa „liberă”, proprietate personală

Washington Post și LA Times, cândva simboluri ale vigilenței democratice, au devenit niște publicații „binevoitoare”. Deținute de miliardari apropiați de Trump, editorialele lor au fost „ajustate” pentru a nu deranja Casa Albă. Adică exact ceea ce făcea presa în URSS, dar cu bannere publicitare între paragrafe.

Ordonanțe executive ca instrument de teroare economică

Una dintre cele mai sinistre invenții ale administrației Trump este folosirea ordinelor executive pentru a elimina accesul la contracte guvernamentale și licențe de securitate firmelor care nu se aliniază. Asta nu e o politică. E o lovitură de stat birocratică. E o formă de șantaj legalizat, cu iz de totalitarism.

Firmele WilmerHale, Perkins Coie și Jenner & Block au fost vizate explicit. În loc să lupte, multe altele au ales să capituleze preventiv. Nu din lipsă de coloană vertebrală, ci pentru că Trump le-a arătat că e dispus să le falimenteze. Efectul? O economie controlată prin intimidare politică. Adio capitalism liber.

Lecția celor 100 de avocați: „Ne-ați trădat”

Peste 100 de foști avocați Paul, Weiss au semnat o scrisoare deschisă în care denunță decizia de a face pact cu Trump drept „o pată permanentă pe obrazul unei firme cândva onorabile”. Dar vocile indignării sunt izolate. Cultura fricii a învins. S-au obișnuit cu ideea că „dacă taci, supraviețuiești”. Iar Trump a înțeles perfect acest mecanism psihologic.

Un nou normal? Sau începutul sfârșitului?

Cei care justifică obediența spun că America vrea să revină la „normalitate”. Dar adevărul este că ne aflăm în fața unei patologii sociale: o țară întreagă se preface că nu vede cum președintele său reinstaurează o formă modernă de autocrație. Cu armata sub control, cu justiția intimidată, cu presa redusă la complicitate pasivă, ce mai rămâne din „checks and balances”?

Trump și manualul dictatorului postmodern

Donald Trump nu e dictatorul clasic. Nu are uniformă militară, nu țipă de la balcon, nu interzice oficial partidele de opoziție. E mai eficient. El cumpără, izolează, intimidează și corupe. Într-o manieră aproape subtilă – dar cu efecte devastatoare – și-a impus controlul asupra tuturor centrelor de putere din stat. Nu are nevoie să închidă ziare. Îi cumpără. Nu interzice proteste. Le descurajează prin dosare și amenințări cu retragerea fondurilor. Nu încarcerează opozanții – le distruge reputația printr-un val de procese și campanii mediatice controlate.

Citate care tulbură

• „Nimeni nu a forțat aceste instituții. Ele s-au predat singure.” – Oficial anonim, fost membru al administrației Biden, pentru Politico.
• „Democrația americană nu a fost doborâtă de o lovitură de stat, ci de un șir lung de genuflexiuni.” – Samuel Moyn, profesor de drept la Yale.
• „Trump ne-a arătat că, dacă ești destul de bogat și destul de lipsit de rușine, poți redesena regulile jocului.” – Heather Cox Richardson, istoric.

Cronologia unui asalt

2020 – Pierde alegerile, contestă rezultatul, instigă la insurecția de la Capitoliu.
2021 – E înlăturat, dar rămâne cu control total asupra Partidului Republican.
2022 – Începe seria de procese și anchete (Mar-a-Lago, Georgia, New York).
2023 – Se transformă din inculpat în victimă politică. Popularitatea crește.
2024 – Câștigă alegerile pe fondul fricii, dezinformării și aplecării instituționale.
2025 – Revine oficial la putere și demarează procesul de subjugare sistemică a tuturor instituțiilor cheie.

Comparații istorice: Nixon, dar pe steroizi

Nixon a încercat să controleze presa, dar a fost oprit de propriul Partid Republican și de curajul redacțiilor Washington Post și New York Times. Trump, în schimb, controlează partidul, cumpără presa, discreditează justiția și își menține susținerea populară printr-un cult al personalității construit pe marketing și paranoia.

Chiar și George W. Bush, într-un moment de sinceritate, a spus despre stilul de conducere al lui Trump: „Nu e republican, e trumpist. Și trumpismul e un virus care infectează tot.”

Când nu mai există gardieni

Când presa se teme, când justiția se predă, când universitățile se autocenzurează, iar companiile preferă să plătească tribut decât să apere valorile fundamentale, atunci nu mai avem democrație. Avem un simulacru.

Și aici nu vorbim despre retorică apocaliptică, ci despre date clare. Bani virați, politici rescrise, tăceri cumpărate. Acest nou tip de dictatură nu se instalează peste noapte, ci cu fiecare genunchi pus jos în fața unui bărbat care își conduce națiunea ca pe un imperiu personal.

America a avut multe crize în istorie, dar niciodată o formă atât de sofisticată de autocrație sub acoperire. Dacă Trump reușește să-și termine al doilea mandat cu toate instituțiile subjugate, va fi prea târziu pentru întrebări.

Va fi dictatură. Nu una declarată. Ci una acceptată. Prin frică. Prin comoditate. Prin lipsa de reacție.