Diferență uriașă între salarii pe postul de angajat și cel de CEO, în multinaționale
Pozițiile de CEO în multinaționalele Apple, Meta, Google, Microsoft, Nvidia, Tesla și Amazon au adus patronilor venituri totale de peste 180 milioane dolari, în 2023, diferență astronomică, față de un câștig anual pe salariat, de 94.118 de dolari, de exemplu, la Apple, sau de 45.811 dolari, la Tesla.
Cele șapte companii au propulsat bursa americană la noi maxime, în special Nvidia, Microsoft, Apple și Alphabet, iar în aceste condiții managerii executivi revendică salarii pe măsură.
Numai în luna mai, acești giganți din domeniul tehnologiei au adăugat 1.400 de miliarde de dolari în capitalizare de piață la S&P 500 – depășind câștigurile combinate ale altor 296 de acțiuni în aceeași perioadă. În special, Nvidia a contribuit la mai mult de jumătate din această creștere. Pe măsură ce acțiunile din domeniul tehnologiei sunt în plină expansiune, multe dintre ele oferă salarii robuste, cu planuri substanțiale de opțiuni pe acțiuni, arată The Wall Street Journal.
Meta se situează pe primul loc în topul general, cu un salariu median de 379.050 de dolari, ceea ce reprezintă de peste șase ori media salarială națională. CEO-ul Mark Zuckerber a avut câștiguri totale de 24,4 milioane de dolari în 2023.
Acesta are unul dintre cele mai mari salarii în rândul companiilor listate pe indicele S&P 500.
Salariul median constituie acea sumă în raport cu care o jumătate de populaţie are venituri mai mari, iar altă jumătate are venituri mai mici decît suma indicată.
Între 2022 și 2023, salariul angajaților a crescut cu 28 la sută, după patru runde de concedieri care au redus personalul cu mii de angajați, în „anul său de eficiență”.
După Meta urmează compania mamă a Google, Alphabet, cu un salariu median de 315.531 de dolari.
Compania aplică o politică de lucru hibridă, care le cere angajaților să fie la birou aproximativ trei zile pe săptămână. CEO-ul a câștigat 8,8 milioane de dolari.
La Nvidia, angajații au primit un salariu median de 266.939 de dolari, alimentat de creșterea fulminantă a prețului acțiunilor sale.
Anul trecut, peste 300 de milioane de dolari a fost acordată angajaților în cadrul planului de achiziție de acțiuni pentru salariați.
Pe lângă un pachet salarial competitiv, compania oferă o politică de concediu nelimitat, împreună cu 22 de săptămâni de concediu parental plătit.
CEO-ul companiei a câștigat 34,2 milioane de dolari.
Angajații Apple au avut un salariu median de 94.118 de dolari, în timp ce Tim Cook a câștigat cele mai mari venituri dintre toți cei 7 CEO analizați – 63,3 milioane de dolari.
Aproape de coada clasamentului se află Tesla, unde salariul mediu al angajaților este de 45.811 dolari, pe an.
Sectorul auto este cunoscut pentru diferențele salariale abrupte dintre directorii executivi și muncitori, directorii executivi câștigând adesea de 300 de ori mai mult decât angajatul mediu.
În 2023, CEO-ul Tesla, Elon Musk, nu a câștigat nicio remunerație, fiind plătit în schimb prin opțiuni de acțiuni bazate pe stimulente.
Recent, un judecător a invalidat un pachet salarial uluitor de 56 de miliarde de dolari pentru executiv, considerându-l nedrept față de acționarii companiei.
Acest pachet salarial a fost acordat în 2018, cu condiția ca Tesla să îndeplinească anumite cerințe de performanță pe o perioadă de 10 ani.
Acționarii Tesla au aprobat, săptămâna trecută, după dispute aprinse, pachetul său salarial de 56 de miliarde de dolari.
Încasarea spectaculoasei sume sau a unui pachet de acțiuni în valoarea menționată depinde acum de decizia unui judecător.
Angajații Amazon sunt ultimii pe listă, cu un salariu median de doar 36.274 de dolari, iar Jeff Bezos și-a mai pus în conturi 1,4 milioane de dolari.
The Washington Post a publicat un tabel comparativ.
Companie Salariu median angajat Venit CEO
Meta 379,050 dolari 24,4 milioane dolari
Alphabet 315,531 dolari 8,8 milioane dolari
Nvidia 266.939 dolari 34,2 milioane dolari
Microsoft 193.770 dolari 48,5 milioane dolari
Apple 94.118 dolari 63,2 milioane dolari
Tesla 45.811 dolari 56 de miliarde de dolari (neaprobat, în litigiu)
Amazon 36,274 dolari 1,1 milioane dolari