DIICOT a trimis în judecată președintele și directorul economic al RomCab pentru prejudicierea acționarilor cu 4,9 mil. lei
Zoltan Prosszer, fost director general Romcab, și Dana Nețoi, fost director economic Romcab au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de prezentare cu intenție de către membrul consiliului de administrație/directorul general al emitentului către deținătorii de valori mobiliare de situații financiare inexacte privind condiţiile economice ale emitentului, în formă continuată și prezentare cu intenție de către membrul consiliului de administrație al emitentului către deținătorii de valori mobiliare de informații nereale privind condiţiile economice ale emitentului. Aceștia ar fi produs pagub de 4,9 milioane de lei.
Potrivit Financial Intelligence, pe Tribunalul București, apare înregistrat, pe 4 august, dosarul penal în care mai mulți investitori s-au constituit parte civilă. În mai 2019, Romcab a raportat o pierdere de 39 de milioane de euro, pentru 2016, deşi înregistrase un profit de 9 milioane de euro, în primele nouă luni ale anului anterior. De asemenea, Romcab a raportat o depreciere masivă a stocurilor, de la 629,62 milioane de lei, la 30 septembrie 2016, la 498,9 milioane de lei, la 31 decembrie 2016 (conform datelor auditate).
În cauză s-a reținut faptul că, în datele de 11.08.2016 şi 15.11.2016, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director general şi membru al Consiliului de Administraţie al unei societăți admise la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, unul dintre inculpați a controlat și coordonat întocmirea/a aprobat şi implicit a determinat aducerea la cunoştinţa acţionarilor firmei (deţinătorii de valori mobiliare ai societăţii respective), prin publicarea pe site-ul operatorului de piaţă, a rapoartelor financiare intermediare aferente semestrului I 2016, respectiv trimestrului III 2016, care conţineau indicatori financiari care nu reflectau condiţiile economice reale ale societăţii.
Ce mai spune DIICOT
Sub aspectul explicitării celor două acte materiale ale infracțiunii sus-prezentate DIICOT a precizat că:
- acțiunea inculpatului, din data de 11.08.2016, de a controla și coordona întocmirea raportului financiar intermediar nereal aferent semestrului I 2016 (în calitate de director general al emitentului) respectiv de a aproba acest raport (în calitate de membru al consiliului de administrație), și implicit de a determina aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia în data de 12.08.2016 pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare), reprezintă primul act material al infracțiunii sus-amintite;
- acțiunea inculpatului, din data de 15.11.2016 (întrucât în cadrul raportului nu a fost menționată o altă dată distinctă a întocmirii, concluzia rezonabilă fiind în sensul reținerii datei publicării acestuia), de a controla și coordona întocmirea raportului financiar intermediar nereal aferent trimestrului III 2016 (în calitate de director general al emitentului) respectiv de a aproba acest raport (în calitate de membru al consiliului de administrație), și implicit de a determina aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare), reprezintă al doilea act material al infracțiunii sus-amintite.
În data de 23.01.2017, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii admise la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti, sus-menționatul inculpat a semnat un comunicat publicat pe BVB, prin care a adus la cunoştinţa acţionarilor informaţii nereale cu privire la situaţia înregistrată de societate din perspectiva incidentelor de plată.
Al doilea inculpat
Cu privire la cel de-al doilea inculpat, s-a stabilit faptul că, în datele de 11.08.2016 şi 15.11.2016, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director economic al emitentului, a întocmit/avizat şi implicit a determinat aducerea la cunoştinţa acţionarilor firmei, prin publicarea pe site-ul operatorului de piaţă, a rapoartelor financiare intermediare aferente semestrului I 2016 respectiv trimestrului III 2016, care conţineau indicatori financiari care nu reflectau condiţiile economice reale ale societăţii.
Astfel, la data de 11.08.2016, inculpatl a întocmit și a avizat raportul financiar intermediar nereal aferent semestrului I 2016 și implicit a determinat aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei (publicarea acestuia în data de 12.08.2016 pe site-ul BVB, în secțiunea emitentului, fiind o consecință automată a acțiunilor anterioare).
Ulterior, la data de 15.11.2016, a întocmit raportul financiar intermediar nereal aferent trimestrului III 2016 și implicit a determinat aducerea sa la cunoștința acționarilor firmei. În cauză s-au instituit măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului în valoare de 4.934.320,79 lei.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului București.