DIICOT: Două kilograme de heroină găsite de procurori îngropate la rădăcina unui copac; patru persoane reţinute

Publicat: 26 aug. 2022, 19:44, de Ziarul Puterea, în SOCIAL , ? cititori
DIICOT: Două kilograme de heroină găsite de procurori îngropate la rădăcina unui copac; patru persoane reţinute
DIICOT.

Patru persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, fiind acuzate că ar fi comercializat heroină şi ecstasy către consumatorii din Capitală.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, activităţile judiciare fiind efectuate împreună cu BCCO Bucureşti.

În cauză, anchetatorii au reţinut că aceştia ar fi comercializat diferite cantităţi de droguri de mare risc către consumatori din Bucureşti, iar joi două dintre persoane au fost surprinse în flagrant, de către organele de urmărire penală, în timp ce transportau cu un autoturism aproximativ 100 de grame de heroină şi suma de 6.000 de euro.

De asemenea, spun procurorii, a fost reţinut faptul că aceiaşi doi inculpaţi au depozitat cantităţi mari de heroină pe un teren viran din proximitatea locuinţei, fiind găsite îngropate, la rădăcina unui copac, aproximativ 2 kg de heroină şi 864 de comprimate de ecstasy.

Tot joi, au fost puse în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, fiind identificate şi ridicate diferite înscrisuri cu valoare probatorie, 5 grame de heroină, 21 de comprimate cu substanţe psihoactive, 800 de lei şi 150 de euro, despre care se deţin date că provin din traficul de droguri, precum şi mai multe telefoane mobile şi cartele SIM, menţionează sursa citată.

În aceeaşi cauză, procurorii arată că celelalte două persoane, în mod repetat şi în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, ar fi comercializat droguri de mare risc (heroină) către consumatori din municipiul Bucureşti.

În cursul zilei de vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a celor patru, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT.