Dilemă la Kremlin: Cum a devenit sancționarea fiicelor lui Putin „un lucru greu de înţeles şi explicat”
Kremlinul a transmis că sancțiunile impuse de SUA fiicelor lui Vladimir Putin sunt „extensia unei poziţii absolut înverşunate cu privire la impunerea de restricţii”, fiind un lucru „greu de înles și de explicat”.
SUA și UE au impus, miercuri, noi sancțiuni împotriva Rusiei, ca urmare a crimelor de război comise la Bucha. Măsurile vor viza atât instituțiile financiare și oficialii de la Kremlin, cât și familiile acestora. Sancționarea fiicelor lui Putin, Katerina și Maria, este în mare măsură o mișcare simbolică, deoarece nu este clar care sunt bunurile pe care le dețin în afara Rusiei.
Moscova a transmis că extinderea sancțiunilor asupra familiilor oficialilor ruși nu este decât expresia înverșunării față de țară. „Desigur, considerăm că aceste sancţiuni sunt extensia unei poziţii absolut înverşunate cu privire la impunerea de restricţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„În orice caz, acţiunea în curs de a impune restricţii împotriva membrilor de familie vorbeşte de la sine”, a mai spus Peskov.
Sancționarea fiicelor lui Putin „este un lucru greu de înţeles şi explicat. Din păcate, avem de-a face cu astfel de adversari”.
Cine sunt fiicele lui Vladimir Putin
În 2015, Putin ar fi dezvăluit câteva detalii despre fiicele sale, inclusiv că ambele au absolvit universități din Rusia și sunt poliglote.
Maria Voronțova, fiica sa mai mare, este coproprietară a Nomenko, care este implicată în proiectul rusesc de investiții în mare parte private în domeniul sănătății. Katerina Tihonova conduce un institut de inteligență artificială la Universitatea de Stat din Moscova.