Dimitrie Izvorâtorul de Mir, făcător de minuni și tămăduitor de boli
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este cinstit pe data de 26 octombrie ca făcător de minuni și tămăduitor de boli.
Fiu al prefectului din Tesalonic, viitorul sfânt a trăit în perioada împăraților prigonitori ai creștinilor Dioclețian și Maximilian.
După moartea tatălui său, Dimitrie, beneficiar al unei educații alese, este numit de împaratul Maximilian prefect al Tesalonicului, care i-a poruncit: „Păzește patria ta și s-o cureți de necurații creștini, ucigându-i pe toți cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”.
Dar Dimitrie era un mărturisitor al Hristos și nu a ascuns acest lucru, deși era amenințat, ca toți creștinii din acele timpuri, să se lupte cu gladiatorii. Și întotdeauna confruntarea cu gladiatorii însemna condamnarea la moarte a creștinilor.
Totuși, Dimitrie nu a ezitat să-l mărturisească pe Hristos. Mai mult, i-a convins pe mulți să se alăture acestei credințe.
Izvorâtor de mir
La început, Dimitrie a fost întemnițat, după care a fost străpuns de moarte cu sulițele, la porunca împăratului Maximilian. Deasupra mormântului lui Dimitrie a fost zidită o mică biserică, unde se săvârșeau minuni.
La temeilia bisericii, au fost găsite moaștele Sfântului și Marelui Mucenic Dimitrie, întregi și nealterate. Din ele izvorau mir frumos mirositor și deplin vindecător. Tot poporul s-a adunat pentru a lua din pământ moaștele sfântului, spre tămăduirea multor bolnavi, prin ungerea cu mirul miraculos.
Focul lui Sânmedru
La data când îl celebrăm pe Sfântul Dimitrie, iarba și frunza codrului se usucă și toată suflarea se pregătește de sezonul rece. În multe zone ale țării, în ajunul sărbătorii, creștinii aprind focuri în curți și pe dealuri din frunze și ramuri uscate, invocând sprijinul sfântului pentru sănătatea copiilor și bucuria tinerilor de a se căsători. De asemenea, focurile alungă animalele sălbatice care ar putea ataca gospodăriile. Cenunșa este dusă pe ogoare sau grădini pentru rod bogat.
Tradiția ne mai transmite că Sfântul Dimitrie este patronul ciobanilor. Acum, ei au ocazia de a afla cum va fi iarna. Pentru aceasta, ciobanii pun un cojoc în mijlocul oilor. Dacă o oaie neagră își caută culcuș în cojoc este semn de iarnă ușoară. Dimpotrivă, dacă o oaie albă se culcă pe cojoc, trebuie să ne pregătim de iarnă grea.
În această zi, femeile dau de pomană și pentru a fi feriți de ghinion este bine să fim cât mai generoși mai ales cu cei săraci.
Pelerinaj și Icoana
”Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei)”, a anunţat Patriarhia Română.