Dimitrie Muscă avertizează: Preţul cărnii de porc se va dubla
Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai mari fermieri din România, avertizează că preţul cărnii de porc s-ar putea dubla în următoarea perioadă, din cauza scumpirii energiei, a furajelor şi din cauza pestei porcine africane, care a redus efectivele de animale, iar la acest moment ţara noastra nu mai produce decât 15% din consumul de carne.
„Principala cauză sigur că este creşterea preţurilor furajelor, dar nu mai puţin creşterea preţului la energia electrică şi la gazul metan care se foloseşte în agricultură, mai ales acolo unde avem industrializare, pentru că abatorizare, fabrică de lapte, pâine, nu se pot face fără gaz. Preţul porumbului a crescut la 1,5 – 1,6 lei, dar nu este la cel mai înalt nivel la care ar urma să fie”, a spus Muscă.
Fermierul arădean avertizează că „preţul cărnii de porc se va dubla” şi „se va ajunge ca un cotlet sau ceafă să fie 40 lei kilogramul, unde era 20 – 22 de lei. (..)..Se va duce (preţul – n.r.) pentru că noi nu mai avem (carne – n.r.) dacă noi astăzi mai producem 15%, este o realitate cruntă”, a declarat Muscă.
ÎAnul trecut, peste 20.000 de porci dintr-o fermă a CAI Curtici au fost ucişi preventiv din cauza pestei porcine africane.
„Am repopulat, am făcut investiţii de 10 milioane de lei în complex, dar acum eu ce garanţie am că nu vine la mine din nou pesta? Pentru că mistreţi sunt. În această săptămână, la 15 kilometri de sediul nostru s-a împuşcat un porc mistreţ”, a spus fermierul.
CAI Curtici gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole şi 36 de magazine de desfacere, în special pentru carne, produse din carne şi lactate.