Din luna mai se dă liber la nunți în România. De ce tradiții, obiceiuri și superstiții trebuie să ținem cont la o nuntă
Cu toții am fost o dată în viață la o nuntă cap-coadă și am asistat, mai mult sau mai puțin intenționat, la toate etapele nunții. Majoritatea am participat și la o nuntă la țară, unde tradițiile și superstițiile sunt mult mai numeroase și cu strictețe respectate.
Este un lucru cert că la nunțile noastre nu te poți plictisi. O nuntă obișnuită începe undeva pe la 10:00 dimineața și se termină a doua zi pe la 4-5 dimineața. Desfășurarea evenimentului este atent planificată pe etape, iar pentru fiecare etapă sunt atribuite roluri clare. În caz că „scapă” ceva important, este întotdeauna cineva care îi trage de mâneca pe miri, în special vreo mătușă sau un unchi care sunt nuntași profesionisti.
Prima parte a nunții este reprezentată de gătitul miresei, respectiv al mirelui. Tradiția spune că pe mireasă o imbracă domnișoarele acasă la mama ei, de unde mirele urmează să vină și să o „ceara” de la părinți. Practic, cineva te va ajuta sa imbraci rochia de mireasa, dupa ce te-ai machiat si coafat, si se vor face fotografii, mancati cateva fursecuri, faceti poze si astepati sa vina mirele. In timpul acesta se „gateste” si el, ajutat de nas.
Mirele este bărbierit cu un cuțit
În timpul gatitului, mirele este bărbierit simbolic de nas cu un cuțit mare. Nasii, impreuna cu mirele se deplaseaza apoi la casa parintilor miesei ca sa o ceara pe aceasta.
La tara, toata treaba aceasta se petrece intr-un mod mult mai animat. Practic, mirele pleaca cu un alai dupa el, insotit de un lautar care intretine ritmul. In alai trebuie sa fie un tanar care tine bradul si o tanara care tine oglinda miresei. La oras tot acest alai este impartit in masini decorate special de nunta, cu tull colorat si balonase. Odata ajunsi la mireasa, incepe celebrul „Ia-ti, mireasa, ziua buna!”, la care vor plange pe rand: parinti, bunici, unchi, matusi. Nu conteaza ca sunteti impreuna de 10 ani si poate aveti si un copil! Nu se poate sa nu stoarceti o lacrima! Dupa toata treaba asta, nasa o sa-i puna miresei voalul, apoi deasupra capului ei va rupe o turta, iar in jurul lor se incinge o hora de fete tinere, nemaritate. Aceasta a fost „hora miresei”.
Furatul miresei nu lipsește de la nicio nuntă
De aici incolo, in marea majoritate a cazurilor nu se mai fac alte obiceiuri pana seara. Pentru petrecere sunt rezervate furatul miresei si dezgatitul. Furatul miresei a inceput sa fie in ultima perioda mai degraba o modalitate de a anima nunta. Dezgatitul miresei marcheaza intr-un fel finalul nuntii. Se incepe prin aruncarea buchetului de catre mireasa, urmand ca fetei care a prins buchetul sa i se puna si voalul. Acum se va canta din nou „Ia-ti, mireasa, ziua buna!”, in timp ce nasa scoate voalul miresei si ii pune in loc basmaua care simbolizeaza trecerea de la statutul de domnisoara la cel de femeie maritata.
Ginerele nu trebuie să vadă rochia înaintea nunții
Alexandra este senior consultant la salonul de rochii de mireasa Bella Sposa. La probele rochiilor, viitoarele mirese vorbesc, în spatele ușilor închise tot ce e în Lună și în stele.
Încă sunt multe mirese care tin la superstitia potrivit careia mirele nu trebuie sa vada rochia inainte, motiv pentru care ii lasa pe domni acasa cand vin in cautarea rochiei. As spune ca acest aspect nu le displace domnilor, mai ales ca toate stim cat de tare le place lor la cumparaturi.
O alta superstitie pe care Alexandra a observat-o este aceea de a purta ceva albastru in ziua nuntii. Multe dintre rochiile de la salonul unde lucrează au, pe dedesubt, o fundiță albastră.
Multe mirese se feresc de perle ca să nu se despartă
Superstitii des intalnite sunt si legate de purtarea de perle in ziua nuntii, de planificarea nuntii in mai sau de a proba voal inainte de nunta.
Fiecare lucru pe care decizi sa il faci legat de ziua nuntii are o insemnatate, dar poate fi si un element care iti surade sau la care ti-a placut sa participi. Indiferent ce traditii si obiceiuri vei adopta, este important sa analizezi insemnatatea lor si sa te gandesti daca rezonezi cu ele.
Persoanele mai in varsta din familiile voastre vor avea tendinta sa va insufle anumite obiceiuri pe care ei se asteapta sa le respectati, dar este recomandat sa treceti peste acestea daca ele nu reflecta si dorinta voastra. Pana la urma ziua nuntii este lunga si obositoare si nu merita sa te incarci cu ceea ce consideri ca nu este necesar.