Din octombrie, TAROM spune „Adio, Londra!”
TAROM nu va mai opera zboruri către şi dinspre Aeroportul Heathrow – Londra, începând din 27 octombrie. Sloturile orare deţinute au fost vândute către Qatar Airways.
Sloturile orare de pe Aeroportul Heathrow ale companiei Tarom vor fi transferate, din 27 octombrie, către Qatar Airways. Tarom a vândut aceste sloturi, tranzacţia fiind înregistrată în 14 august, preţul nefiind precizat de compania românească.
De altfel, potrivit ordinului ministrului Transporturilor şi Infrastructurii privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române, era prevăzută vânzarea sau închirierea sloturilor orare ale Tarom pe Aeroportul londonez Heathrow.
Tarom şi-a bugetat venituri totale de 2,333 miliarde lei şi cheltuieli totale de 2,054 miliarde lei, pentru acest an.
Sursele de finanţare a investiţiilor au fost estimate în anul 2024 la valoarea de 236,1 milioane lei, prognozate în creştere cu 2.397,22%, respectiv cu suma de 226,65 milioane lei faţă de cele preliminate/realizate în anul 2023, fiind prevăzute din: surse proprii – în valoare de 126.810.680 lei; alocaţii de la buget (din ajutorul de stat de restructurare) – în valoare de 109.294.690 lei.
Numărul de personal, în conformitate cu Business Planul, este prognozat, la finele anului 2024, la 1.313 salariaţi.
Tarom are de recuperat creanţe restante în valoare de 11 milioane lei, programate în scădere cu 30,87% faţă de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Compania estimează totodată plăţi restante, pentru anul 2024, în valoarea de 115,02 milioane lei, în scădere cu 66,24%, respectiv cu suma de 225,65 milioane lei faţă de nivelul preliminat/realizat al acestora în anul 2023, care a fost de 340,67 miliaone lei.
Compania Tarom, înfiinţată în anul 1954, are în vedere ca obiectiv principal pentru anul 2024 măsurile necesare menţinerii sustenabilităţii companiei, conform Business Planul 2020-2029, strategie ce presupune etape şi măsuri succesive, graduale şi dinamice, efectele lor fiind pe termen scurt, mediu şi lung, oferind posibilitatea redresării.
Printre măsurile de eficienţă operaţională din Planul de restructurare al companiei Tarom, înaintat Comisiei Europene, au fost propuse:
– continuarea procesului de reînnoire a flotei. Astfel, în anul 2024, se vor încheia contractele de achiziţie a 4 aeronave Boeing 737 MAX8 (o aeronavă în leasing financiar şi trei aeronave în leasing operaţional);
– încetarea operaţiunilor TAROM pe anumite rute;
– vânzarea/ închirierea slotului de pe Aeroportul Heathrow – Londra în condiţii de piaţă;
– valorificarea participaţiilor deţinute de Tarom la societăţile Globe Ground şi RFS;
– valorificarea prin închiriere pe termen lung a terenului liber şi a clădirii de birouri construită în anul 1940.
Propunerea bugetară pentru anul 2024 includea următoarele măsuri:
– efectul ieşirii din patrimoniu prin vânzare a celor patru aeronave AIRBUS A318 aflate în proprietatea companiei;
– vânzarea perechii de sloturi zilnice utilizate de Tarom pe aeroportul internaţional Heathhrow din Londra (LHR).